Baritonul Marius Eftimie de la "Oleg Danovski" atacă public managementul din cultura constănțeană care i-a adus la sapă de lemn

Marius Eftimie este în corul Operei Constanța din 2002. A trecut prin drama comasării teatrelor iar acum se confruntă cu lipsa de interes a cârmuitorilor culturii locale. Este de acord că sacrificiul reprezintă prima îndatorire în fișa postului unui artist, dar este dezolat de faptul că acesta nu duce la niciun rezultat. Tânărul bariton ne vorbește despre situația dramatică a artiștilor, răsplătiți pentru talent
cu salarii ridicole, dar și despre neregulile identificate în instituția în care activează, Teatrul Național de Operă și Balet "Oleg Danovski".

- Te-ai întors recent de la un festival de operă din Cluj. Cum privești acum zona cul-turală de acolo în raport cu cea constănțeană?
- În Constanța, cultura nu are aceeași valoare cum are în vest, cu atât mai mult muzica clasică, aici nefiind apreciată, nici gustată, din diverse motive. Pe de o parte ar fi educația, în care nu se investește. Oamenii trebuie educați din tinerețe, bunul gust trebuie cultivat. Noi ne-am ales un domeniu nepotrivit pentru zona în care trăim. Îmi pare rău pentru acest lucru, deși încă mai am plăcerea de a cânta. Masterclass-ul de la Cluj mi-a amintit cum trebuie să fie, acolo sunt alți oameni, alte valori, alte priorități. La Constanța fițele sunt la mare rang, iar adevărata valoare are de suferit.

- Cum ți s-au părut colegii de scenă de la festival?
- Au fost tineri din toate zonele, mi s-au părut buni. Ca să fii într-adevăr bun cu asta trebuie să te ocupi toată ziua, trebuie să te odihnești foarte mult, să ai program de mișcare, de sport, de studiu. Performanța nu se face fără studiu, de patru-opt pe zi. Iar noi, pentru a face asta, ar trebui să fim finanțați din altă parte. Să nu avem nici o grijă. E o meserie pentru oameni bogați, sau care se descurcă prin alte mijloace. Când ai program de muncă n-ai cum să dai randament. Dacă nu ești odihnit și relaxat nu-ți sună vocea bine, ea ține foarte mult de interior, de ceea ce simți în acel moment.

- Poți supraviețui din muzică?
- Nu. În România viața nu e roz în cultură. Niciodată nu o să ai un salariu mare, poate doar ca director. Sunt în corul Operei, dar nu se știe pentru cât timp, deoarece, evident, vor să desființeze și această instituție. Primăria și Consiliul Județean Constanța n-au nici un interes s-o țină. Tocmai de aceea mai am încă trei joburi.

- Vi s-a adus la cunoștință faptul că teatrul se va des-ființa?
- Neoficial, da. Tot timpul ni se spune, suntem într-o permanentă nesiguranță. Se lucrează sub amenințări, nu se știe ce va fi… Ne scot în șomaj tehnic trei luni, dar n-avem garanția că ne mai întoarcem. Pe plan cultural, Constanța nu are nimic de câștigat. Cel puțin atâta vreme cât e vendeta asta politică între PSD și PDL. Din cauza acestor "războaie", întotdeauna au de suferit amărâții, plebea.
În 2004, când CJ a făcut marea reformă de a comasa teatrele, s-a creat un precedent. Am plecat în concediu și n-am mai avut unde să ne întoarcem. A trebuit să dăm examen de reangajare la o altă instituție. Nu le e greu să o desființeze și pe aceasta.

- Cunosc oameni care au încetat să meargă la teatru pentru că spectacolele nu mai sunt atât de bune ca în anii trecuți.
- Asta pentru că artiștii nu sunt motivați. La un salariu de 650 de lei, câtă motivație să ai? După cinci ani de facultate și doi de master în muzică nu mă pot întreține din acești bani. E o meserie care nu-ți poate oferi un trai decent. De asta trebuie să muncesc în mai multe părți. Eu cânt și la Biserica Greacă, lucrez la un studio și filmez în alt loc. Sacrificii se fac, dar cine mai e dispus să și le asume când nu are satisfacții?
Să spunem că faci o rată la bancă, pe câțiva ani. Dar nu ai siguranța că vei mai lucra câțiva ani la teatru, atâta timp cât cultura e pe mâinile unor oameni care n-au nici o treabă cu acest domeniu. Finanțarea vine de la Consiliul Județean, care întotdeauna a vrut să măture aceste instituții, să le transforme în cazinouri, în orice altceva.
Problema e și la conducerea teatrului, care risipește banii aiurea, pe prietenii, pe relații, pe nepotisme. Nu sunt bani de salarii, dar Daniela Vlădescu, directorul teatrului, cheamă artiști din alte părți, chiar dacă avem soliști în teatru. Sunt oameni capabili la noi în teatru pentru a putea face un rol, de ce să chemi un om din afară să-l facă?
Mai sunt și interpretele japoneze, care plătesc teatrului o anumită sumă pentru a cânta în anumite spectacole. OK, dar publicul cu ce a greșit ca să asculte atâtea atrocități? Dacă vine o doamnă care-și rupe gâtul în "Boema", măcar să se țină spectacolul cu ușile închise, pentru că afectează imaginea instituției.

"Eu mă ocup de câini, de oameni mai târziu"
În plus, interesul de a ajuta acest teatru nu există deloc. Doamna Vlădescu apare la televizor în emisiuni despre câini. Am auzit cu urechile mele când a zis: "Eu mă ocup de câini, de oameni mai târziu". Astfel de oameni sunt puși la conducerea unor instituții de cultură. Nu e nimic în neregulă să iubești câinii, dar totuși, ca director, ai o responsabilitate. Chiar era într-un timp un afiș la intrare actori, în care un câine era declarat animal de patrimoniu. Era accidentat, avea doar trei picioare. Îi ziceam Tripod.
Directorul teatrului vine în fața noastră și ne spune mereu "N-avem bani". Dar unde sunt banii, că totuși un buget a fost alocat, e adevărat, mai mic față de anul trecut. Salariile ne-au scăzut cu peste 30 la sută, pe aprilie am luat foarte puțin.
Nici promovare nu avem, deoarece managerul teatrului spune
că Primăria nu ne dă voie să punem afișe prin oraș. E adevărat, nu e adevărat, nu știu. Dar e normal? Mai ales în zilele noastre, în care totul e imagine și informație.

- Ai încălcat legea tăcerii. Nu ți-e frică de urmări?
- Sunt sigur că sunt în asenti-mentul colegilor mei, numai că majoritatea n-au curaj să spună nimic. În general și conducerea teatrului și CJ s-au obișnuit ca noi să mulțumim pentru orice firimitură ne aruncă.

- Ce viitor crezi că au teatrele constănțene?
- Nici unul. Totuși, vina nu e doar a conducerii, ci și a oamenilor care nu vin la teatru. Sunt oameni cărora le place să stea tot timpul la TV și să fie îndobitociți. Dacă atâta vor de la viață, atâta să aibă. Își merită soarta.