Bani pentru Internet în școlile de la țară

351
5.024 de unități de învățământ cu personalitate juridică din țară vor beneficia de fonduri pentru a-și asigura conectarea la Internet. Ministrul Educației, Cercetării și Tineretului, Cristian Adomniței, a emis marți, 14 august, un ordin prin care au fost aprobate spre repar-tizare 2.260.800 RON în vederea conectării la Internet a 5.024 de unități de învățământ cu personalitate juridică și a unor unități conexe ale învățământului preuniversitar.
Fondurile alocate de MECT vor fi repartizate către inspectoratele școlare județene, în mod distinct pentru anul bugetar 2007 și pentru anul bugetar 2008 potrivit regulilor bugetare. Inspectoratele școlare, în calitate de ordonatoare secundare de credite, sunt responsabile de transferarea creditelor bugetare către unitățile de învățământ. Directorul și contabilul fiecărei unități de învățământ sunt responsabili de cuprinderea fondurilor în bugetul unității de învățământ și de evidența plăților privind achiziția serviciilor și destinația acestora.
Achiziția serviciilor se va face de către unitățile de învățământ preuniversitar și unitățile conexe cu respectarea prevederilor legale referitoare la achiziții. Contractele cu furnizorii de servicii de Internet se vor încheia pe o perioada de cel puțin un an de zile.
Suma alocată lunar pentru fiecare unitate de învățământ este de 30 lei. În cazul în care contractele încheiate cu furnizorii depășesc sumele lunare aprobate prin prezentul ordin, responsabilitatea asigurării resurselor financiare suplimentare revine conducerii școlilor.
Fondurile pentru anul 2008 vor fi redimensionate în cazul în care conectarea la Internet nu este asigurată pentru întreaga perioadă a anului. Fondurile neutilizate se vor returna Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.6547 secunde