Bani ceruți la ședințele cu părinții. Bucovală avertizează: "Nu sunt de acord, sub nicio formă, cu colectarea banilor în școală"

Luni, 19 Septembrie 2016, 19:44
7940
Prima săptămână de școală reprezintă eternul calvar pentru părinții care știu că această convocare este sinonimă cu bani, bani și iar bani: pentru fondul școlii, pentru fondul clasei, dacă în cel mai fericit caz copiii învață în aceeași clasă renovată anul trecut sau eventual dacă nu cumva părinții s-au mobilizat din timpul vacanței să renoveze clasa.


Și dacă pe vremea comuniștilor fața de bancă era cam singura grijă, acum se vorbește deja de zeci de milioane investiți în ceea ce este legiferat drept GRATUIT.


Zilele trecute, am surprins o discuție între doi părinți de la o școală de "fițe" constănțeană care se tânguiau că una dintre "figurantele" clasei a lansat o sumă fabuloasă pentru a fi cumpărat și aer condiționat. "Eu nu am acasă așa ceva, pentru că face rău sănătății, dar dacă m-aș fi ridicat să spun în ședință ar fi crezut că sunt o sărăn-toacă, de aceea m-am abținut", spunea una dintre mămici. Iar cealaltă, ca să-i țină isonul, a replicat (deja clasic): "Da… că pe vremea noastră am avut și uite ce ge-nerații de oameni cu carte au ieșit, nu ca putorile de acum, care nu mai citesc un rând!".


Conform explicațiilor oferite de con-ducerea Inspectoratului Școlar Județean Constanța, pentru reparațiile din școli, banii alocați sunt din capitolul cheltuieli materiale, care provin din costul standard per elev și se află în bugetul unității de învățământ de la începutul anului bugetar. Acest cost standard per elev are două componente: cea a drepturilor salariale și cea de cheltuieli materiale și servicii. Așadar, fiecare școală are în buget suma corespunzătoare conform numărului de elevi. În condițiile în care acesta este insuficient, se poate face suplimentare din bugetul propriu al autorităților locale, la solicitarea directorilor de școli. 


S-ar părea, însă, că aceștia nu prea se adresează primăriei, asta dacă ar fi să dăm crezare primarului Decebal Făgădău, care a afirmat că nu i s-au adresat managerii de școli.


"Fără să știm cine este vinovatul nu putem lua măsuri!"
Întrebată ce pot face părinții în asemenea cazuri, prof. Gabriela Bucovală, inspector școlar general, a răspuns: "Dacă acești părinți au fost obligați să dea anumite sume de bani de către con-ducerea unității școlare sau de către cadrele didactice ar trebui să fim sesizați. Ce aș putea să fac eu atâta timp cât nu primesc nicio sesizare scrisă din partea pă-rinților? De când sunt inspector general le-am transmis tuturor directorilor un mesaj clar: nu sunt de acord sub nicio formă cu colec-tarea banilor în școală. În momentul în care aceste lucruri nu ne sunt aduse la cunoștință cu nume… pentru că ni se cere să luăm măsuri fără să știm cine este vino-vatul", a spus "generalul". 


Din păcate, niciun părinte nu își asumă acest "capăt" de drum din teama firească de a nu se răsfrânge asupra copilului, mai ales că românii sunt lipsiți de solidaritate, în general…


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2681 secunde