Bacalaureatul, la final! "Sunt dezamăgită de rezultatele elevilor!"

1277
Bacalaureatul, la final!

Articole de la același autor

Rata de promovabilitate la examenul de Bacalaureat, din această sesiune, înainte de contestații este de 62,9% la nivelul întregii țări, cea mai mică din ultimii șase ani. La Constanța, aceasta este puțin mai mare, 67,23%, dar nu extraordinară, dacă ținem cont de cât de mulți liceeni au picat examenul de maturitate.

Dezastru. Acesta este cuvântul care poate descrie, scurt și la obiect, cea dintâi sesiune a examenului de Bacalaureat. Se pare că elevii constănțeni, la fel ca și colegii lor din alte județe nu au fost capabili să obțină o amărâtă notă de șase pentru a fi declarați admiși la acest examen. Unii au picat la română, alții la matematică, biologie etc. Cert este că, indiferent de materia pe care au picat-o, acest lucru îi împiedică, acum, să meargă, mai departe, la facultate sau să se angajeze, la diferite locuri de muncă, unde se cere, obligatoriu diplomă de Bac.

Potrivit datelor Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Constanța, în sesiunea iunie-iulie 2020, au promovat 3.293 de candidați, dintr-un total de 5.775 de candidați prezenți. Precizăm că 317 (5,2%) dintre candidați au absentat, iar șapte dintre ei au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Din păcate, aceștia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului național de Bacalaureat. De asemenea, la nivelul județului Constanța trei candidați au obținut media 10 și 399 de candidați au obținut note de 10 la diverse probe. Spre exemplu, 27 de absolvenți au obținut nota 10 la proba de Limba și literatura română, 168 la proba obligatorie a profilului și 204 candidați au obținut nota 10 la proba la alegere a profilului și specializării.

Elevii care au reușit performanța de a lua 10 la toate probele sunt de la Liceul Teoretic "Ovidius", Colegiul Național "Mircea cel Bătrân" și Liceul Internațional de Informatică.

Cum spuneam, procentul de promovabilitate este de 67,23%. Ce s-a întâmplat, însă, la liceele din municipiul Constanța? Spre exemplu, la Colegiul Național Pedagogic "Constantin Brătescu", promovabilitatea a fost de 96%. La Colegiul Economic "Virgil Madgearu", în schimb, situația nu este prea bună. Directorul Colegiului Național de Arte "Regina Maria", care a fost detașată la această unitate de învățământ la Bac, prof. Sorina Eftimi ne-a declarat că aici s-au înregistrat multe medii sub șase, care nu le asigură promovabilitatea.

O situație similară o întâlnim și la Liceul Energetic, unde doar 31% dintre liceeni au reușit să ia Bac-ul. "Sunt dezamăgită de rezultatele elevilor! Mai mult de jumătate dintre ei au luat două probe și au picat la Biologie sau Fizică, de exemplu", ne-a declarat directorul instituției, prof. Claudia Nițu.

Precizăm că nota minimă de promovare, pentru fiecare disciplină, este cinci, iar media finală pentru promovarea examenului este minimum șase. Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.

Rezultatele (înainte de contestații) au fost afișate în cursul zilei de ieri, 30 iunie, la ora 12.00, atât în centrele de examen, cât și pe pagina web dedicată, bacalaureat.edu.ro. Nemulțumiții mai pot depune contestații astăzi, 1 iulie, între orele 8.00 și 12.00. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi anunțate duminică, 5 iulie.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.1116 secunde