Bacalaureat în versuri. Marii poeți ai țării, la proba scrisă la română

421
Bacalaureat în versuri. Marii poeți ai țării, la proba scrisă la română - fotofondbacalaureat-1562017132.jpg

Articole de la același autor

Prima probă scrisă a Bacalaureatului 2019 s-a încheiat, ieri, la ora 12. După trei ore de examen, la temperaturi caniculare, candidații au ieșit din săli obosiți, dar bucuroși că au scăpat de cea mai de temut probă. Mâine, cei de la Real vor susține proba la matematică, iar cei de la Uman la istorie.


În județul Constanța, 165 de candidați au absentat, înregistrându-se 4.385 prezenți. Aceștia au fost repartizați în 14 centre de examen, în funcție de unitatea de învățământ la care au absolvit cele 12 clase, la Colegiul Național "Mircea cel Bătrân" Constanța, Liceul cu Program Sportiv "Nicolae Rotaru" Constanța, Colegiul Comercial "Carol I" Constanța, Liceul Tehnologic de Electrotehnică și Telecomunicații Constanța, Liceul Energetic Constanța, Liceul Teoretic "Ovidius" Constanța, Colegiul Național "Mihai Eminescu" Constanța, Liceul Teoretic "Lucian Blaga" Constanța, Liceul Tehnologic "Virgil Madgearu" Constanța, Liceul Teoretic "Decebal" Constanța, Liceul Tehnologic "Dragomir Hurmuzescu" Medgidia, Liceul Cobadin, Liceul Tehnologic "Lazăr Edeleanu" Năvodari și Liceul Teoretic "Callatis" Mangalia. De asemenea, a fost realizată o subcomisie, la Liceul Teoretic "Ioan Cotovu" din Hârșova, unde au fost arondați elevii de la Liceul Teoretic "Ioan Cotovu" Hârșova, Liceul Tehnologic "Carsium" Hârșova și de la Liceul Tehnologic Ciobanu, și o altă subcomisie la Liceul Tehnologic "Axiopolis" din Cernavodă, unde au fost arondați absolvenți ai Liceului Tehnologic "Axiopolis" Cernavodă, ai Liceului Tehnologic "Dobrogea" Castelu și ai Liceului Teoretic "Anghel Saligny" Cernavodă. 


Genul liric, surpriza Bacului 2019
Subiectele la limba și literatura română au fost elaborate de Centrul Național de Evaluare și Examinare din cadrul Ministerului Educației Naționale și, conform metodologiei, au avut un nivel mediu de dificultate. Și la profilul Real și la cel Uman, subiectul cu cel mai mare punctaj, cel de eseu, a avut în vedere genul liric. Acest lucru i-a cam luat prin surprindere pe mulți candidați, care susțin că nu se așteptau să le pice poezie, mai ales că temele la proză erau mult mai multe și mai diversificate.
Astfel, candidaților de la Real, precum și de la liceele tehnologice, li s-a cerut să redacteze un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinte particularități ale unui text poetic studiat, aparținând lui George Bacovia sau Lucian Blaga. Părerile au fost împărțite și, în timp ce unii l-au ales pe Bacovia cu al său "Plumb", în ciuda vremii însorite și extrem de calde de afară, alții au mers pe mâna lui Lucian Blaga – "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii".


La Uman, cerința a fost asemănătoare, doar că absolvenții de clasa a XII-a au avut de ales între poeții Tudor Arghezi și Ion Barbu. Se pare că foarte mulți s-au încrezut mai mult în șansa lui Arghezi, dar au fost și candidați care au ales poemul alegoric modern "Riga Crypto și lapona Enigel" al lui Ion Barbu.


Mâine este proba obligatorie a profilului
În cele din urmă, toți au respirat ușurați că au scăpat de proba de care se temeau cea mai mare, chiar dacă acum se pregătesc pentru matematică sau istorie. "Mâine, tot de la ora 9 fix, este programată proba obligatorie a profilului, adică matematică pentru cei de la Real și istorie pentru cei de la Uman. Joi, 4 iulie, va fi ultima probă, cea la alegere a profilului. Afișarea primelor rezultate este programată pentru data de 8 iulie, până la 12, și e urmată de depunerea contestațiilor, între orele 12 și 16. Între 9 și 12 iulie, vor fi soluționate contestațiile, în timp ce afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data 13 iulie.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2786 secunde