Bacalaureat 2018. Astăzi, proba obligatorie a profilului

305
Bacalaureat 2018.  Astăzi, proba obligatorie a profilului - baceleviexamen8-1530027831.jpg

Articole de la același autor

Astăzi, se desfășoară penultima probă a examenului de bacalaureat 2018. Absolvenții de clasa a XII-a vor susține proba scrisă obligatorie a profilului: cei de la real vor da matematică, cei de la uman vor da istorie. Iar mâine este programată proba la alegere a profilului.

Primele rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, vor fi afișate pe data de 4 iulie, până la ora 12.00. În aceeași zi, vor putea fi depuse contestațiile, în intervalul orar 12.00 -16.00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 9 iulie.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să fi susținut toate probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, să fi susținut toate probele scrise și să fi obținut minimum nota 5 la fiecare dintre acestea și să aibă media 6 cel puțin, la probele scrise.

Absolvenții care au promovat toate clasele liceale cu medii generale de minimum 9,50, iar la examenul de bacalaureat obțin media 10 primesc diplomă de merit.

În conformitate cu prevederile metodologice, aplicate începând cu anul 2017, în urma evaluării lucrărilor contestate "nota inițială se poate modifica, după caz, prin creștere sau descreștere, prin nota acordată la contestații". Cu alte cuvinte, nota comisiei de contestații este finală, întrucât nu se mai aplică regula celor 0,5 puncte diferență între nota de la evaluarea inițială și cea de la contestații. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3918 secunde