Mai multe ştiri online:

Aventura canadiană a unui profesor constănțean: "Am fost ținta unui pariu că nu voi rezista!"

Ştire online publicată Luni, 25 Iulie 2016. Autor: Simona ANGHEL
În urmă cu 12 ani, prof. Nicolae Ghiță termina, la Universitatea „Ovidius“, Facultatea de litere - specializarea franceză-română, după un parcurs de elev... normal, adică Școala nr. 6, Liceul „Decebal“. La finalul practicii pedagogice, a lucrat șase luni 
la catedra unei școli gimnaziale din Constanța, în așteptarea finalizării dosarului de emigrare în Canada.


La ora actuală, este profesor evaluator în cadrul Ministerului Emigrării, la Departamentul de evaluare lingvistică, după ce 
în urmă cu 10 ani, când a ajuns în Montreal, inițial se angaja într-un mall, la un cochet raion de mobilă.


- Cum ați ajuns la catedra unei școli din Canada?


- De când am ajuns acolo mi-am dorit să predau, să lucrez în sistem, dar o perioadă, ca să-mi pot aduce soția, am lucrat în acel mall. După o întâmplare care ține mai mult de hazard sau poate noroc, am ajuns să-mi depun CV-ul la comisia școlară. Care este un fel de inspectorat, pentru că ei au pe fiecare regiune comisii școlare, vreo șase-șapte. Este un sistem descentralizat, comisiile școlare despre care pomeneam la început angajându-și propriii profesori.
Mi s-a spus să aștept, pentru că aveau nevoie de profesor înlocuitor, echivalentul suplinitorului. A durat câteva săptămâni până am primit un telefon pentru a merge să predau într-o școală primară. Dar nu am vrut, pentru că îmi doream să predau la liceu. În cele din urmă, am suplinit, timp de patru luni, o profesoară care era bolnavă. A fost un șoc, pentru că mă așteptam să fie liceele ca aici, să fie copiii care spun „Bună ziua”...
Din păcate, impactul a fost enorm. Așadar, la doi ani de la terminarea facultății m-am trezit în fața a 27 de elevi, cu vârste între 12 și 14 ani.


- Sistemul de învățământ este altfel organizat?


- Aproximativ la fel: școală primară, secundară, adică liceu de cinci ani, apoi colegiu obligatoriu și facultate. Este un sistem nord-american, iar în partea anglofonă nu știu dacă este obligatoriu colegiul. La noi se numește College Cegep. Sunt două sisteme paralele. Cel francez, renumitul Stanislas, foarte bun, unde la finalul universității diploma eliberată este cea de bacalaureat. În Quebec, în Canada, când spuneți bacalaureat, asta înseamnă diplomă de licență universitară. În școlile bune, examenele de admitere sunt foarte severe. Mai ales în școlile internaționale și foarte mulți nu reușesc, ceea ce presupune un stres mare pentru copil. Colegiul Stanislas, unde doresc să-mi înscriu și eu băiatul, este unul foarte serios, cu profesori veniți din Franța, dar la finalizarea studiilor, diplomele eliberate de Ministerul Educației din Franța trebuie echivalate, fiind instituție privată. 


- Revenim la experiența de la catedră.


- Până să ajung la catedră mi s-a solicitat un permis de predare, pe care l-am obținut în urma unor cursuri universitare, dar care este valabil pe o perioadă de cinci ani. Se poate reînnoi în urma analizării dosarului de evaluare anuală, realizat de directorul școlii sau consilierul pedagogic. Dacă se constată probleme, ești trimis să mai studiezi, pentru a obține brevetul, care este pe viață. Vorbim de cei care au absolvit studiile în exteriorul Canadei. Ce nu avem noi aici, și mi s-a părut excepțional, este un curs de gestiunea clasei. Să nu uităm că în Canada, într-o clasă vorbim despre 15 minorități diferite, în care există un singur quebecos din 27. Sunt extrem de mulți emigranți, cu background-uri diferite.
Spre exemplu, în momentul în care eu am intrat în clasă, am găsit o elevă cu picioarele pe masă, din prima oră, din prima secundă și care m-a luat direct „Tu ce vrei?”. Noroc cu acel curs de gestiunea clasei, în care am învățat din cazuri concrete cum să reacționăm. Dacă aici, în România, mai merge cu „îți chem părinții” sau „îți pun absență”, acolo nu ține deloc. Și de-a lungul a patru luni m-au tot testat cu fel de fel de trucuri, inclusiv hârtii aruncate în cap. La final, aveam să aflu că am fost ținta unui pariu că nu voi rezista, pentru că au avut profesori care au plecat după 10-15 minute.
Profesorul român e infinit mai respectat aici, nu suportă comparație... Vorbim de două planete diferite. 
Nu spun că peste tot ar fi la fel cum am găsit eu la această școală. Și probabil că m-au trimis pe mine, pentru că refuzaseră alții, iar eu nu am știut. Era o școală din est, cu clase fără ferestre, cu sisteme de ventilație și cu buton de alarmă lângă tablă, unde am fost întâmpinat de două mașini de poliție. Au fost patru luni de foc zilnic. Nu era școală de corecție, era o școală publică. S-a întâmplat să lipsesc două zile și am aflat că în absența mea acea clasă a stins lumina la ora de morală și s-au bătut cu scaunele prin beznă. După acest incident mi-am pus serios problema plecării mele de aici.


- Cum se vede peste ocean educația românească?


- Toți cei care vin din România reușesc. Când eram la cursurile de pregătire universitară, un quebecos mi-a spus că dacă 10% dintre studenți ar fi precum românii am fi cea mai tare provincie din America de Nord. Școala românească este foarte, foarte bună. Cer foarte mult de la profesori și îi pun în situații dificile, pentru că vor suplimentar bibliografie. Iar profesorii canadieni se vaită că iar au studenți români care îi contrazic tot timpul. Și ai noștri sunt buni în tot ce fac. Președintele Air Canada este român, avem senatori, oameni de afaceri, medici, ingineri.


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7858 secunde