Au început înscrierile la Școala de Vară "Tinerii de azi - Adulții de mâine"

103
Au început înscrierile la Școala de Vară

Articole de la același autor

Asociația Tinerilor pentru România (ATPR), alături de Consiliul Național al Elevilor (CNE), prin Consiliile Județene ale Elevilor din Vrancea și Constanța, organizează, în perioada 27 iulie-4 august, Școala de Vară "Tinerii de azi - Adulții de mâine".

Obiectivul principal al evenimentului este implicarea tinerilor în acțiuni practice și schimburi de experiență, menite să îi ajute pe aceștia să se dezvolte armonios, într-o societate din ce în ce mai pragmatică și multilateral dezvoltată. Școala de Vară nu este doar un prilej de socializare, ci are și o componentă cultural-educațională, prin care tinerii vor cunoaște istoria orașelor Constanța și Eforie, vor participa la cursuri de comunicare, autocunoaștere și dezvoltare personală, optimism, antidrog și voluntariat, susținute de specialiști recunoscuți la nivel național / internațional și nu în ultimul rând de încurajare a tinerilor prin implicarea activă în societate, în construirea unui viitor propice dezvoltării de idei. De asemenea, nu vor lipsi discuțiile libere cu invitați speciali, (oameni de succes și modele de viață, de la artiști până la oameni de cultură). Finalul școlii de vară va fi sărbătorit printr-un foc de tabără, în jurul căruia tinerii vor socializa și vor împărtăși lucrurile pe care le-au învățat în această activitate.


La acest eveniment vor fi disponibile 50 de locuri pentru tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 23 de ani (25 de membrii ai Consiliului Elevilor și 25 de tineri ce pot fi și din afara organizației. Masa și cazarea vor fi asigurate de către organizatori. Înscrierile se pot face accesând link-ul următor: http://wedu.ro/aplicatii-scoala-de-vara-tinerii-de-azi-adultii-de-maine-2014/lista, până pe data de 14 iulie, urmând ca pe data de 15 iulie să se afișeze lista cu participanți.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.1936 secunde