Astăzi, Sf. Arhidiacon Ștefan - primul martir creștin

995

Articole de la același autor

În cea de-a treia zi a marelui praznic al Nașterii Domnului, pe 27 decembrie, este sărbătorit Sfântul Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan. A fost unul dintre cei șapte diaconi aleși de Sfinții Apostoli, din motive pastoral-misionare, de a rosti rugăciunile, de a frânge pâinea (împărtășania, în formă primară). Ștefan, care se bucura de întâietate în rândul diaconilor, fiind socotit "arhidiacon", "făcea minuni și semne în popor", atrăgându-și mânia evreilor. Unii dintre aceștia, numiți "liberți"- sclavi eliberați, urmași ai evreilor duși de Pompei la Roma, ca sclavi, în anul 63 î.H., dar și alți evrei, au găsit martori mincinoși care l-au acuzat pe Ștefan
că necinstește credința ebraică. Evreii l-au scos afară din Cetate și l-au omorât cu pietre, Ștefan devenind primul martir creștin. La biserica ridicată în cinstea Sfântului Ștefan pe colina de la capătul Văii Iosafat, vin și se roagă și astăzi numeroși creștini din toate părțile lumii. În apropierea bisericii, se află una din cele șapte porți ale cetății care poartă numele Sfântului Ștefan, indicând, astfel, poarta prin care a fost scos din cetate și ucis cu pietre.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0081 secunde