Asociațiile de elevi cer eliminarea regulii temperaturii corporale mai mică de 37,3 grade, pentru accesul la examen

Duminică, 14 Iunie 2020
122
Asociațiile de elevi susțin că autoritățile restricționează accesul la examene fără să țină cont de prejudiciul adus elevilor, celor depistați cu temperatură mai mare de 37,3 grade Celsius nefiindu-le permis să intre la probă.

Reprezentanții elevilor din mai multe județe, inclusiv Constanța, consideră că măsura prin care elevilor nu le este permis accesul în sala de examen este discriminatorie și că Ministerul Educației și Ministerul Sănătății trebuie să țină cont de decizia Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, dar și de recomandarea Avocatului Poporului.

Reprezentanții elevilor au atras atenția în legătură cu faptul că există o serie de alte cauze din cauza cărora temperatura corporală poate depăși limita impusă de autorități. Infecțiile dentare, sinuzitele, virozele, ciclul menstrual, dar și emoțiile sau stresul prin care o bună parte din elevi trec atunci când susțin un examen de acest gen reprezintă un motiv întemeiat prin care celor din anii terminali să nu le fie interzisă participarea la examene.

"Este discriminatoriu ca unui elev să îi fie interzis accesul la examen din cauza temperaturii corporale, mai ales atunci când aceasta nu ne arată clar faptul că ești infectat, avem decizia CNCD și recomandarea Avocatului Poporului.

Măsurarea temperaturii este o metodă de prevedere a răspândirii virusului, dar una care nu asigură protecție directă, măsurile reale fiind purtarea măștii, păstrarea distanței necesare și respectarea regulilor de dezinfecție", este de părere Andreea Sabina Spătariu, președintele Asociației Elevilor din Constanța. 



Pagina a fost generata in 0.2584 secunde