Artă în direct, la Galeria "Constantza"

1840
În această perioadă, Galeria de Artă "Constantza" (General Manu nr.13, colț cu strada Cuza Vodă), găzduiește o expoziție de mărțișoare-unicat, realizate de artiști constănțeni, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici. Mărțișoare din porțelan, realizate de Alexandru Isopescu, sau din ceramică, semnate de Iulia Gal, medalioane din ceramică, cu temă zodicală sau religioasă, rame din lemn și felicitări cu diferite tematici, realizate de Silvia Soșoiu, sunt doar câteva dintre obiectele pe care artiștii le propun constănțenilor pentru luna cadourilor în curs.
Galeria mai găzduiește, de asemenea, obiecte din ceramică arsă și patinată, cum ar fi amforete, miniaturi realizate cu acuarelă pe carton sau uleiuri pe pânză, fiind ilustrate cu flori sau cu peisaje citadine (Farul Genovez, Statuia lui Ovidiu, Casa cu Lei), obiecte realizate de Victor Clodius. De asemenea, există în galerie miniaturi cu glazuri de vitraliu pe sticlă, realizate de Körösy Istvan. Gresia realizată de Petre Manea întâmpină vizitatorii galeriei, în timp ce ziare vechi, ca "Universul" sau "Democrația" îi introduc într-o epocă îndepărtată. Tablourile sunt printre obiectele cele mai vizibile din galerie, pictorul Adrian Gal semnând numeroase lucrări aflate în galeria "Constantza". Mai mult, artistul poate fi văzut lucrând în atelierul de creație amenajat la etajul galeriei, constănțenii putând comanda o lucrare realizată de Adrian Gal, pe orice temă doresc.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.6013 secunde