Arhitectul Radu Cornescu își lansează o nouă carte

437
Arhitectul Radu Cornescu își lansează o nouă carte - lansarecarte-1521656289.jpg

Articole de la același autor

Universitatea "Andrei Șaguna" va fi vineri, 23 martie, ora 13.00, gazda unei noi lansări de carte. Este vorba despre albumul "Arh. Victor Ștephănescu, între Stilul Național și Modernism", scris de arhitectul Radu Cornescu. 


Evenimentul este organizat cu prilejul Centenarului Marii Uniri. Vor lua cuvântul Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă, dar și Alexandru Bălan, președintele Ordinului Arhitecților din România, Filiala Dobrogea.


Lansarea va fi precedată de simpozionul "Marea Unire-simbolismul centenarului", în cadrul căruia vor conferenția următoarele personalități: acad. Constantin Bălăceanu Stolnici, acad. Alexandru Surdu, prof. ing. Nicolae Noica, prof.univ.dr. Ioan Scurtu.


Radu Cornescu este același care, în urmă cu aproximativ trei ani, a lansat cea de-a treia ediție a albumului "Cazinoul din Constanța - Scurtă istorie în imagini". Cu această ocazie, constănțenii au putut vedea imagini cu primele două cazinouri ale Constanței - Kursaalul și "casinul", dar și cu etape de construcție ale actualului Cazinou, imagini care surprind vizita țarului Nicolae al II-lea, în 1914, când trupele rusești și românești au defilat în fața Cazinoului.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8993 secunde