Anunț important de la UNESCO

134
Anunț important de la UNESCO - unesco-1435573221.jpg

Articole de la același autor

Cea de-a 39-a sesiune a Comisiei Patrimoniului Mondial UNESCO și-a început lucrările duminică la Bonn printr-un apel la mobilizarea comunității internaționale pentru a răspunde amenințării pe care o reprezintă extremismul violent. Irina Bokova, directorul general al UNESCO, a cerut unirea eforturilor în contextul ignoranței și fanatismului care se află în spatele distrugerii a numeroase situri din Patrimoniul Mondial, în diverse locuri ale lumii. Potrivit acesteia, prin atacarea istoriei se atacă de asemenea cultura omenirii, precum și ideea că se poate trăi în pace respectându-se diversitatea.


La rândul său, cancelarul german, Angela Merkel, a amintit importanța patrimoniului pentru înțelegerea culturilor.


Hao Ping, președintele Conferinței Generale a UNESCO, și Mohamed Sameh Amr, președinte al Consiliului Executiv al UNESCO, au exprimat angajamentul statelor membre ale organizației de a proteja siturile amenințate. Actuala sesiune, care se va încheia la 8 iulie, va analiza noile candidaturi pentru lista Patrimoniului Mondial, printre care se află situri naturale din Africa de Sud, Sudan, Rusia, Thailanda, Vietnam; situri mixte (naturale și culturale) din Jamaica; situri culturale din țări precum Kenya, Uganda, Iordania, Arabia Saudită, China, Iran, Japonia, Mongolia, Coreea, Singapore, Danemarca, Franța, Germania, Israel, Italia, Norvegia, Spania, Turcia, Regatul Unit, SUA, Georgia, Mexic,Uruguay.


Comisia Patrimoniului Mondial UNESCO va examina, de asemenea, starea de conservare a 94 de situri deja înscrise și a celor 46 de situri ce figurează pe lista patrimoniului mondial în pericol. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 17 Aprilie 2015
Stire din Social : Delta Dunării, "Peisaj UNESCO"
Pagina a fost generata in 0.6154 secunde