Anul școlar începe cu promisiuni de la ISJ: tablete pentru toți elevii și baze sportive

Vineri, 08 Septembrie 2017
4278
Clopoțelul va suna, din nou, peste numai două zile, în toate cele 481 unități de învățământ existente la nivelul județului Constanța. Tocmai de aceea, Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) a organizat, vineri, la Palatul Copiilor o ședință cu directorii, pentru a vedea unde există probleme în teritoriu și ce se poate face pentru remedierea acestora.

În primul rând, a punctat șeful ISJ, Petrică Miu, cel mai important este ca până la finele săptămânii viitoare să fie acoperite toate catedrele, astfel încât elevii să beneficieze de educație oriunde s-ar afla. Până atunci, însă, fiecare unitate școlară trebuie să aibă în clase, luni, 11 septembrie, învățători sau diriginți care să întâmpine copiii.

Pentru a nu-i da peste cap, în zilele ce urmează va trebui definitivat și orarul.

"Nu vreau să ne lungim pe câteva săptămâni cu stabilirea orarului pe anii de studiu. În mod normal, această problemă ar trebui rezolvată în maxim 2-3 zile, chiar dacă vom avea cu toții câteva zile de activitate intensă pentru a pune lucrurile la punct", a subliniat Miu.

Apoi, directorii unităților de învățământ sunt rugați să-și ridice până cel târziu duminică seara, compendiile pentru clasa a V-a, care să fie prezente în toate școlile începând de luna aceasta.

Tablete pentru elevi

Copiii au un motiv de bucurie în plus anul acesta, deoarece ei vor primi, cu sprijinul președintelui Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu, tablete la clase. În opinia șefului ISJ, proiectul prin care ei vor intra în posesia acestor tablete este unul excelent, pentru că "indiferent cât am fi noi de conservatori, trebuie să mergem cu valul".

De asemenea, în cursul săptămânii următoare s-a stabilit o întâlnire la Prefectură și cu primarii din județ, ISU, Prefectura, CJC, ISJ pentru a stabili punctual toate problemele din școli.

Ca urmare, până cel târziu marți seara, directorii au sarcina de a transmite la ISJ și eventualele probleme legate de asigurarea și procurarea combustibilului pentru sezonul rece.

În cazurile în care undeva nu există resurse pentru procurarea acestuia, atunci școala trebuie să comunice acest lucru, pentru ca autoritățile locale să direcționeze banii spre ei și ca, până în noiembrie, combustibilul să fie achiziționat pentru toate unitățile de învățământ.

Bazele sportive, în atenția ISJ

Deși în majoritatea cazurilor, aceasta nu este o problemă, totuși, în județ mai există câteva școli care nu au garduri ori necesită reparații. În plus, pe viitor, se are în vedere și reabilitarea bazelor sportive școlare. "Sportul constănțean este într-un declin destul de mare și este bine să înțelegem că a face sport este un lucru foarte bun. Tocmai de aceea, trebuie să ne asigurăm și condiții pentru educație fizică și sport", a explicat șeful ISJ.

Acesta a mai spus că unele școli ar mai avea nevoie și de mobilier școlar.

"Desigur, foarte multe școli sunt modernizate, dar încă mai sunt școli care au nevoie de mobilier, table și materiale didactice, inclusiv calculatoare. Toate acestea sunt alte aspecte ce trebuie rezolvate în perioada următoare", a adăugat el.

Tot în cadrul ședinței de vineri, a existat un moment deosebit, în care directorul Liceului Tehnic "Virgil Madgearu", Isabela Marcu a spus că speră ca fostul șef al ISJ, Gabriela Bucovală, să câștige procesul și să se întoarcă la inspectorat în locul lui Miu. Cadrul didactic și-a manifestat nemulțumirea și vizavi de norma pe profesor pe care actualul șef al ISJ, Petrică Miu o are în această unitate școlară, el fiind titular de mai mulți ani aici.

Pagina a fost generata in 0.2449 secunde