Puncte de vedere

Alo, Inspectoratul Școlar! Cât fac 1+1? Să întrebăm la minister!

1146
5
Alo, Inspectoratul Școlar! Cât fac 1+1? Să întrebăm la minister! - inspectorat-1458296320.jpg

Articole de la același autor

Trebuie să recunosc, din capul locului, că subiectele pe care le abordează colega mea de la Educație, Simona Anghel, tare mult mă inspiră pentru rubrica de "Puncte de vedere". Și ediția de astăzi se încadrează de minune pe această linie. Iată despre ce anume este vorba… 




O elevă participă la județeana Olimpiadei de română. Se clasează pe primul loc. După contestații, o altă elevă intră în posesia cununii de lauri. Aici începe circul. Noua "campioană" cumulase, în prima instanță, 102 puncte (față de cele 113 ale primei învingătoare). După recorectare, ajunge la 114 puncte. Deci saltul este de 12 puncte. Regulamentul de desfășurare a concursului precizează clar, negru pe alb: o notă se modifică numai dacă între primul punctaj și cel de după contestații există o diferență mai mare de 12 puncte. Nicăieri nu apare semnul egal, nu există o formulare de genul "mai mare sau egal cu 12 puncte". Spune foarte clar: MAI MARE! 


Părinții elevei care a scăpat astfel printre degete Naționala sunt revoltați. Oamenii știu că au dreptate, se simt nedreptățiți. Cum să-i explici unui copil care a muncit ani pentru acest rezultat că o eroare de interpretare de regulament îi coboară bariera, blocându-i ascensiunea? Părinții urmează calea firească. Sesizează Inspectoratul Județean, cer să se reglementeze situația. Și aici… mă bufnește râsul! 


Inspectoratul Școlar nu își asumă luarea unei decizii și consideră că această situație trebuie rezolvată de… minister!!! Cred că ar fi trebuit să solicite un punct de vedere și de la președintele României, de la Curtea de la Haga și de la Palatul Buckingham. 
Lăsând gluma la o parte, cazul acesta dezvăluie o trăsătură pe care o întâlnim tot mai des în societatea românească, în special în aparatul bugetar: pasarea responsabilității. Mă întreb: cum oare un inspectorat cu o organigramă stufoasă (asupra acestui subiect voi reveni într-o ediție viitoare!), cu general, adjuncți peste adjuncți și zeci de inspectori de specialitate, nu a reușit să dea o rezoluție. Și asta într-un caz simplu, de 1+1, în care nu există motiv de interpretare. Regulamentul este clar. Și totuși… 


Pentru ce mai există atunci acest inspectorat, cu atâtea salarii de plătit? Să fie vorba despre interese meschine? Sau despre o eroare impardonabilă? Un pescăruș rătăcit peste fantoma Cazinoului îmi șoptea că o posibilă soluție ar fi să fie trimise la Națională ambele eleve. Să fie toată lumea împăcată, cum s-ar spune. Opinia mea este că s-ar merge din eroare în eroare: un profesor a greșit, o decizie s-a luat strâmb, iar un elev ar merge nemeritat la finală. 


Deci, doamnelor și domnilor inspectori, nu vă mai ascundeți după minister. Vă aștept cu decizia!




Comentează știrea

Parinte
18 martie 2016
E doar inceputul..

De cativa ani inspectoratul insista in a face abuzuri grave. Din foarte multe puncte de vedere, directorii numiti, profesorii favorizati, sunt in aceeasi linie, caci stiu ca nu li se poate intampla nimic atat timp cat inspectoratul ar trebui sa ii verifice si, eventual, daca este cazul, sa ii sanctioneze. Fortarea limitelor si lipsa oricarei urma de bun simt si moralitate, reala, nu a celor favorizati, au adus lucrurile intr-un punct critic si nu mai este mult pana cand mamaliga va exploda. Este ceea ce se intampla peste tot in societatea noastra, unde cumetriile au pus mana pe institutii, se ajuta intre ei si vor sa instaureze omerta. Sper ca parintele in cauza sa nu accepte compromisul. Nu e drept pentru munca copilului si nici o gasca adunata sub diverse interese nu are voie sa isi bata joc de asa ceva.

Un alt parinte
18 martie 2016
Pana cand ?

Asemenea personaje ar trebui sa dispara din sistem. Din pacate parintii nu se revolta si de aceea isi permit sa interpreteze legea, nu sa o respecte. O lege poate fi schimbata de cei abilitati sa o faca insa, nu ar trebui sa se permita incalcarea ei. Cine e de vina ?

mosnianul christi
19 martie 2016
onoare

merci maiestre mahalache ca m-ai uitat cu dezvaluirile alea ! esti un om de cuvin parol!

un stan-patitul
19 martie 2016
neputinta isj-ului

Fratilor, astia de la isj paseaza in continuu motanul,, nu isi asuma nimic! Parca sunt ei din mamaliga! Pai uitati-va putin la cazul Stan de la 28! Le-au trebuit cateva luni ca sa se hotarasca sa anuleze niste sanctiuni date de bezmetica aia, si au reusit doar ptr ca au mers cadrele didactice la isj insotite de avocati! Pana la urma, unde-i lege nu-i tocmeala, au dat din colt in colt, dar au facut-o! Cand insa a venit vorba despre demiterea numitei Stan, aceeasi directoare dusa cu pluta, nici isj-ul, nici corpul de control de la minister n-au putut....sa faca nimic! N-au putut, oameni buni!!! De ce? Pai daca sunt neputinciosi?!? Asa sunt ei.

ptr autor
19 martie 2016
grea intrebare ati pus!

Eei, problema aceasta de matematica ( Cat fac 1+1?) nu e chiar atat de simpla cum cred unii! S-ar putea sa dureze ceva timp pana se gaseste solutia, nici macar cei de la minister nu sunt siguri care e! Cel mai probabil rezultatul adunarii va fi facut public mult dupa faza nationala a olimpiadei, ca sa fie toata lumea multumita si linistita, si sa se usuce mainile inspectorilor dupa ce se vor fi spalat....de orice responsabilitate! E greu cu contestatiile astea, multe calcule, multe prevederi in metodologie, comisii peste comisii, mai bine nu mai puneti intrebari incomode!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.6684 secunde