€ 4.7627
£ 5.4233
$ 4.2726

Mai multe ştiri online:

Agenții economici, invitați să recruteze forță de muncă din școli

Ştire online publicată Joi, 16 Noiembrie 2017. Autor: Andreea PERHAIȚĂ
Peste 2.000 de elevi și părinți au vizitat, timp de două zile, Târgul ofertelor educaționale din învățământul profesional organizat de Inspectoratul Școlar Județean Constanța, cu sprijinul operatorilor economici și al autorităților locale și județene.

Intitulat „Știu să-mi aleg meseria”, târgul s-a dovedit a fi un succes, tocmai de aceea, în contextul săptămânii europene a meseriilor, ISJ Constanța invită, din nou, toți agenții economici interesați de pregătirea și recrutarea forței de muncă să acceseze site-ul instituției pentru a completa și transmite formularele tip, referitoare la solicitări de școlarizare pentru anul școlar 2018 - 2019. Termenul limită pentru trimiterea documentelor este 17 noiembrie.

Ordinul Ministerului Educației Naționale nr. 5360/2017 a fost elaborat în scopul stabilirii calendarului etapelor și acțiunilor pentru stabilirea cifrei de școlarizare în învățământul dual și în învățământul profesional pentru anul școlar 2017 - 2018, fiind publicat în Monitorul Oficial nr. 859 din 31 octombrie 2017. La anexele 1 și 2 ale acestui ordin se regăsesc solicitarea de școlarizare pentru învățământul dual 2018 - 2019 și solicitarea de școlarizare pentru învățământul profesional 2018 - 2019 care se transmit, completate de către agenții economici interesați, către CNDIPT (vet@tvet.ro) și către ISJ Constanța (isj-cta@isjcta.ro.

„Inspectoratul Școlar Județean Constanța este deschis în continuare tuturor celor care doresc colaborări constructive, în slujba eficientizării ofertei educaționale din învățământul profesional și tehnic, prin corelarea acesteia cu cererea de pe piața muncii”, a declarat inspectorul școlar general, prof. Petrică Miu. 

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.9347 secunde