Admiterea la Universitatea "Ovidius", pe ultima sută de metri

297
Admiterea la Universitatea

Articole recomandate

Admiterea la Universitatea "Ovidius" este pe ultima sută de metri. În cursul zilei de astăzi, sunt programate probele scrise la Facultatea de Jurnalism, la Litere și la Farmacie, iar mâine, intră în examen candidații de la Facultatea de Matematică și Informatică, pentru proba eliminatorie la limba engleză. În rest, la facultățile unde admiterea se face pe bază de dosar, deja au început să se afișeze rezultatele.

La Medicină, acolo unde concurența a fost destul de mare, 135 de studenți au fost admiși la cursuri fără taxă, prima medie de intrare fiind 9,46, iar ultima medie - 6,22. Alți 85 de candidați au fost admiși la cursuri cu taxă, ultima medie fiind 5,32. La Asistente, prima medie a candidatului admis la fără taxă a fost 8,05, iar ultima medie - 6,25. Apoi, la cu taxă, 11 candidați admiși au avut medii între 6,10 și 5,05.

Candidații declarați admiși se vor putea înmatricula în zilele de sâmbătă și duminică, 26 și 27 iulie. Astfel, casieriile vor fi deschise între orele 9 și 14,00, sâmbătă, și între orele 9,00 și 12,00, duminică, atât la Campus, cât și în sediul de pe bulevardul Mamaia. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4733 secunde