Admitere 2020 la facultăți. Psihologia, la mare căutare, Artele, fără candidați

Luni, 13 Iulie 2020
875
Universitățile de la malul mării continuă, săptămâna aceasta, înscrierile la facultate, atât pentru proaspeții absolvenți, cât și pentru cei din seriile anterioare. Din păcate, până la acest moment, nu și-au manifestat dorința prea mulți candidați de a-și continua studiile la o instituție de învățământ superioară. Desigur, sunt facultăți sau specializări foarte căutate, dar și altele care abia dacă au adunat 3-4 candidați.

Spre exemplu, la Universitatea "Ovidius" din Constanța (UOC), până acum și-au manifestat intenția de a deveni studenți 1.336 de tineri, pe aproximativ 5.000 de locuri, care sunt scoase la concurs. Cele mai căutate facultăți sunt Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, în special Psihologia și Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar, specializări urmate, îndeaproape, de Facultatea de Drept și Științe Administrative, în special Drept, dar și de Facultatea de Educație Fizică și Sport și Facultatea de Matematică și Informatică.

La polul opus, se află Facultatea de Arte, unde, la Actorie s-a înscris un singur candidat, iar la Coregrafie niciunul. De asemenea, dacă în anii trecuți, Teologia avea o căutare mai mare, anul acesta nu a reușit să atragă decât 22 de candidați, majoritatea la Teologie Ortodoxă Pastorală.

Cum spuneam, cea mai căutată facultate este cea de Psihologie și Științe ale Educației, unde, numai în primele zile s-a înregistrat cel mai mare aflux de tineri interesați să devină studenți, aici înscriindu-se 318 candidați.

Pentru anul universitar 2020-2021 oferta educațională a Facultății de Psihologie și Științele Educației este atractivă, fiind scoase la concurs 300 de locuri pentru programele de licență și câte 35 de locuri pentru programele de master. La acestea se adaugă și 50 de locuri pentru programele de master didactic, pentru care se va organiza concursul de admitere în luna septembrie.

Tinerii au conștientizat rolul psihologilor și al asistenților sociali

În ceea ce privește perspectivele profesionale, decanul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, prof. univ. dr. Rodica Enache a menționat că, mai mult ca oricând, în această perioadă tinerii au conștientizat rolul psihologilor și al asistenților sociali în situațiile de criză și vulnerabilitate socială și emoțională. "Este nevoie de specialiști și de servicii psihologice, sociale și educaționale integrate atât pentru consilierea copiilor, a tinerelor familii, cât și pentru persoanele vârstnice și grupurile vulnerabile. De asemenea, absolvenții programelor de licență Psihopedagogie specială vor contribui la optimizarea calității vieții persoanelor cu dizabilități și la integrarea lor socială. În plus, parteneriatul profesional cu instituțiile publice de asistență socială, cu societățile profesionale și cabinetele psihologice joacă un rol important în organizarea activităților de practică de specialitate și facilitarea inserției profesionale. În același timp, absolvenții programului de licență Pedagogia învățământului primar și preșcolar sunt motivați să promoveze strategii inovative în educație și să-și exerseze competențele profesionale, atât în relație directă cu elevii, cât și prin intermediul învățării on-line. Suntem convinși că, și în anul universitar viitor vom avea studenți creativi, motivați, cu abilități de comunicare, dornici să se implice în proiectele sociale și educaționale și să construiască o comunitate academică bazată pe încredere și respect reciproc", ne-a declarat decanul.

Un număr mic de candidați s-a înregistrat și la Universitatea Maritimă Constanța, unde, cu doar două zile înainte de închiderea perioadei de înscrieri, pe 1.245 locuri, și-au depus dosarele doar 514 liceeni.



Pagina a fost generata in 0.1824 secunde