ADEVĂRUL CRUNT din "sălile de sport" ale școlilor constănțene

1145
1
Precum într-un slogan publicitar, neacoperit de realitate, ministrul Educației vrea să dubleze numărul orelor de educație fizică de dragul sănătății copiilor, fără să știe (sau cu bună știință?) că multe școli nu au săli de sport!

La vremea când Remus Pricopie își făcea publică intenția de a lupta împotriva obezității infantile prin introducerea mai multor ore de sport, îl întrebam pe prof. dr. Răducu Popescu, inspector școlar general, dacă, spre exemplu, șahul sau gimnastica… statică, printre băncile din clase, chiar ajută copiii.

"Orice formă de mișcare vine în sprijinul elevilor și îi ajută să se dezvolte armonios. Da, șahul este un sport al minții, cu o valoare incontestabilă, ca dovadă că există și o federație internațională. Încer-căm să avem convingerea că vor exista și săli de sport în toate unitățile de învățământ. În Constanța, prioritate o reprezintă Liceul Teoretic «Traian», acolo unde avem rezultate deosebite, dar nu avem o bază sportivă", a venit răspunsul inspec-torului școlar general.

La ora actuală, din totalul celor 57 de colegii, licee teoretice sau tehnologice din județul Constanța, 42 dețin săli de sport, iar dintre cele circa 100 de școli gimnaziale, doar jumătate au asemenea incinte special destinate mișcărilor libere.

"Ne adaptăm condițiilor pe care le avem"

O variantă acceptată provizoriu și care s-a dovedit benefică pentru desfășurarea orelor de sport, mai ales în sezonul rece, din lunile octombrie până prin martie, au fost faimoasele baloane oferite de diverse societăți. Dimineața pentru elevi, seara pentru numeroșii iubitori "particulari" ai balonului rotund, care subînchiriau spațiul.

La Școala Gimnazială nr. 37, prof. Violeta Filip ne declara că există un proiect pentru o sală de sport aprobat de mai bine de 10 ani de Primăria Constanța, dar care nu s-a materializat, evident, din lipsa fondurilor. Nu mai comentăm aici care sunt prioritățile edilului șef, cert este că această unitate de învățământ nu a putut beneficia nici de o colaborare cu o societate care să "umfle balonu… de sport", pentru că ar fi riscat să fie pe un termen mult prea scurt "afacerea" și să nu se amortizeze. Cât despre dublarea orelor de educație fizică, "ar fi o inițiativă extraordinară, pentru că se poate vedea cu ochiul liber cum generațiile actuale de copii s-au învățat să stea în fața calculatorului și au renunțat la orice tip de mișcare", a declarat prof. Filip.

La Școala Gimnazială nr. 23, prof. Mirela Negrea afirma că nu sunt probleme cu desfășurarea orelor de educație fizică, în ciuda lipsei unei săli de sport. "Am fost totuși privilegiați astă-iarnă să avem un balon unde ne-am putut desfășura activitatea. Iar programa școlară este gândită de așa manieră încât elevii pot susține probele și într-o sală mai mică, de gimnastică, fostă sală de clasă".

Director și profesor de educație fizică al unei școli unde nu există sală de sport, respectiv Școala Gimnazială nr. 3, prof. Cătălin Agafiței declara, pentru "Cuget Liber", că, în lipsa acestei prețioase incinte speciale, orele de educație fizică au fost asimilate orelor de gimnastică: "Ne desfășurăm activitatea cum putem mai bine în spațiul improvizat deocamdată dintr-o sală de clasă pe care am adaptat-o. Suntem în discuții cu o societate pentru dotarea cu teren sintetic și balon gonflabil, la fel cum au procedat și colegii de la celelalte școli". Chiar și în aceste condiții, întrebat dacă ar avea unde să susțină, într-un nou an școlar, o normă dublă de ore de sport, prof. Agafiței a afirmat "garantăm că ne-am descurca, numai să se aprobe".

"E păcat, pentru că avem copii dornici!"

La Școala Gimnazială nr. 24 "Ion Jalea" învață un număr mare de elevi, motiv pentru care, în urmă cu mulți ani, au existat două săli de clasă improvizate în săli de sport.

"Pentru că numărul de copii înscriși a crescut, am fost nevoiți să renunțăm la una dintre săli", ne povestea prof. Nicolae Smeu. "Din anul 2000, de când sunt eu aici, s-au făcut de câteva ori intervenții pentru construirea unei săli de sport și am avut și argumente: numărul mare de copii, dar și cupele câștigate în campionate. Și cel mai tare argument consider că era faptul că proiectul școlii avea prevăzută o sală de sport în genul celei de la Școala nr. 29".

Cât privește modul cum se pun notele elevilor în aceste condiții, prof. Smeu afirma că, pe perioada iernii, profesorii lucrează în sala improvizată conform unui grafic: "Ne vine rândul cam la două săptămâni, din păcate. În momentul în care lucrăm în sala de clasă, ne adaptăm fie punându-le la dispoziție copiilor table de șah, dar am mai cumpărat și mingi grele, stepere, mese mici pentru abdomen. Spre exemplu, la clasa a V-a avem rostogolire ori stând pe omoplat și așa mai departe. Am reușit să îi inițiem, nu să per-fecționăm aceste lucruri. Iar la cei mari am încercat și o linie acrobatică". Întrebat ce se va întâmpla în cazul dublării normei, prof. Smeu afirma că e sceptic că se va materializa: "Dacă materiale mai găsești, chiar și prin diverse sponsorizări, o bază sportivă e foarte greu de realizat. Și e păcat, pentru că avem copii mulți buni și dornici".

v v v

Dacă în privința majorității școlarilor opinia este unanimă, bucuria cea mare fiind că în ziua când au educație fizică renunță la uniforme, părinții sunt revoltați că în loc să facă mișcare, așa cum a fost gândită această oră în programa școlară, odraslele lor joacă șah sau fac genoflexiuni printre rândurile de bănci, într-un praf de nedescris.

Comentează știrea

Miruna
28 mai 2013
28 mai, 14:09. nyivus Exista multe lucruri murdare, legate de cei de la Antidrog Constanta. Acum 4 ani au arestat doua tipe care s-au ocupat de procedurile de vamuire a unui container, venit din America de Sud, cu destinatia Ungaria si in care s-ar fi ga

28 mai, 14:09. nyivus Exista multe lucruri murdare, legate de cei de la Antidrog Constanta. Acum 4 ani au arestat doua tipe care s-au ocupat de procedurile de vamuire a unui container, venit din America de Sud, cu destinatia Ungaria si in care s-ar fi gasit, pe semne, cateva tone de cocaina. In momentul arestarii, in container s-a gasit sare (cica fusese inlocuit, ptr. flagrant) si nici pana in ziua de azi nu poate sa faca dovada nimeni unde e drogul confiscata (se pare ca peste o tona s-a evaporat intre timp). Persoanele arestate sunt si acum in arest preventiv, in 4 ani nu s-a reusit inchiderea cazului. No comment... Citiți mai mult: Ofițer sub acoperire torturat de colegi: dezbrăcat în pielea goală, amenințat cu pistolul la tâmplă și bătut cu bâta. Motivul e REVOLTĂTOR. Ancheta DNA, pusă pe butuci - Justiție > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/ofiterul-sub-acoperire-torturat-de-colegi-dezbracat-in-pielea-goala-amenintat-cu-pistolu-1039.html#ixzz2UaqDR500 EVZ.ro

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2451 secunde