€ 4.7601
£ 5.4034
$ 4.2755

Mai multe ştiri online:

Actorii de la Teatrul de Stat vă invită la „Inima Reginei Maria“

Ştire online publicată Sâmbătă, 23 Februarie 2019. Autor: Mirabela ȘERBĂNESCU
Sunteți liberi în week-end și nu știți unde să mergeți? Spre exemplu, sâmbătă, 23 februarie, de la ora 19.00, sunteți invitați la Teatrul de Stat din Constanța, unde revine în forță cea mai recentă premieră a TSC, „Inima Reginei Maria”. Acest spectacol-manifest va da publicului ocazia de a afla să afle cum a fost înfăptuită Mare Unire din 1918, în condițiile în care toate circumstanțele păreau defavorabile țării noastre. 


Piesa este regizată de Alina Hiristea, iar scenografia îi aparține lui Radu Aldulescu.

Vraja primei părți este ruptă de apariția bolșevicilor, care instaurează teroarea și fac din România o pușcărie. Bolșevismul, comunismul, ceaușismul, universul concentraționar, Revoluția, iliescismul, mineriadele, consumerismul se perindă pe scenă, iar pe fundal rămâne imaginea Reginei Maria care, de dincolo de moarte, pare că veghează poporul român și îl îndeamnă să-și păstreze ființa și să-și onoreze martirii. 


Consultant artistic onorific al acestui spectacol este maestrul Emil Boroghină, iar asistent de regie este Laurențiu Tudor. Decorurile au fost concepute de Cosmin Hiristea, costumele de Raluca Negoescu, iar muzica poartă semnăturile Andreea Vâță - Dienes și Marius Roje. Din distribuție fac parte: Dana Dumitrescu, Remus Archip, Nina Udrescu, Cristina Oprean, Mirela Pană, Georgiana Mazilescu, Marian Adochiței, Liviu Manolache, Cosmin Mihale, Laura Iordan Adrian, Liliana Cazan, Alina Manțu, Florentin Roman, Adrian Dumitrescu și studenți de la Facultatea de Arte a Universității „Ovidius”.


Duminică, pe 24 februarie, chiar în ziua de Dragobete, actorii constănțeni vă cheamă să le fiți alături în aventura lor din „Desculț în parc”. De data aceasta, însă, pe scenă vor urca Liviu Manolache, Nina Udrescu, Florina Stănculeț, Tani Ștefu și Gelu Ciobanu. Aceștia vă vor arăta că în viață există momente în care precauția și sobrietatea trebuie lăsate la o parte, pentru că nimic nu egalează plăcerea de a umbla desculț în parc, fără să-ți pese cine te vede și ce se poate întâmpla.



Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7125 secunde