Mai multe ştiri online:

Actorii constănțeni se întrec în replici la "Nunta lui Figaro"

Ştire online publicată Sâmbătă, 05 Mai 2018. Autor: Mirabela ȘERBĂNESCU
Teatrul de Stat din Constanța (TSC) readuce săptămâna aceasta, în atenția publicului, piesa „De Paști- Săptămâna Patimilor”, care va avea loc sâmbătă, 5 mai, de la ora 19.00. Potrivit reprezentanților TSC, este vorba despre un spectacol de Zoltan Schapira, care a tradus piesa lui Strindberg, a conceput regia artistică, decorurile, ilustrația muzicală și ilustrația video, și de Olivia Costea, specialistă în psihodesign, asistent de regie și realizatoarea costumelor. Actorul Dorel Vișan face parte din distribuție, într-o apariție video inedită.

Alături de el publicul constănțean îi va putea vedea pe Maria Lupu, Adrian Dumitrescu, Ana Maria Ștefan, Laura Iordan Adrian, Mihai Sorin Vasilescu și Andrei Cantaragiu. Asistent de scenografie este Lăcrămioara Dumitrașcu.

În acest show, Strindberg este de partea celui slab, dând speranțe pentru viitor, ne îndeamnă la iertare, pace și înțelegere, fapte prin care omul se purifică, iar societatea poate deveni mai bună.

„Piesa «De Paști» este bazată pe un moment din viața lui Hristos. Simbolurile preluate din Biblie nu se traduc ad litteram, se caută echivalentul lor din tradiția ortodoxă, cum este în cazul nostru. În această producție de teatru folosesc, împreună cu Olivia Costea, o metodă nouă de lucru în teatru, numită psihodesign. Ceea ce doresc eu să spun publicului constănțean, este că această metodă îmbogățește valoarea spectacolului prin creațiile actoricești. În concepția mea, am ales un spațiu convențional pentru a păstra universalitatea povestirii din piesă. Timpul și spațiul în convenție nu sunt definite, doar costumele marchează secolul în care se petrece acțiunea, pentru a nu se confunda cu prezentul. Păstrând simbolurile, tradițiile vremii și modernitatea limbajului fac ca spectatorul să simtă gustul amar al prezentului. Dacă spectatorul, în drum spre casă va reflecta asupra problemelor prezentate în spectacol și hotărârile luate «mâine» vor fi mai bune, ne-am atins scopul”, a declarat Zoltan Schapira.

Duminică, 6 mai, tot de la ora 19.00, actorii TSC readuc pe scenă o piesă cu mare priză la public, și anume „Nunta lui Figaro” de Pierre Beaumarchais. Piesele din seria Figaro ale dramaturgului francez mai cuprind „Bărbierul din Sevilla” și „Mama vinovată”, toate fiind cenzurate, la vremea când au fost scrise, adică la sfârșitul secolului al XVIII-lea, de regele Ludovic al XVI-lea, care nu gusta satira la adresa aristocrației franceze.

Totuși, când acestea au primit aprobarea de a fi jucate, s-au bucurat de un mare succes chiar și în rândul aristocraților.

Figaro va fi interpretat, pe scena TSC, de actorul Tani Ștefu. Alături de el, Bogdan Caragea, Luiza Sarivan, Luiza Martinescu, Cristina Oprean, Lana Moscaliuc, Cosmin Mihale, Florentin Roman, Laura Crăciun, Mircea-Dumitru Siromașenco, Dan Cojocaru, Alexandru Iacov, Daniela Ivanciu se vor întrece în replici de un umor care nu și-a pierdut savoarea la mai mult de 200 de ani de când au fost rostite pentru prima dată. Regia este semnată de Cristian Ioan, iar scenografia, de Gabriela Nicolaescu.

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

Social
miercuri, 17 iulie Foto : Șoselele morții pe litoral. "Da, este nevoie de acele separatoare de sens!" 8695 vizite, 0 comentarii Șoselele morții pe litoral. "Da, este nevoie de acele separatoare de sens!"
Tehnologie
miercuri, 17 iulie Foto : Mare atenție la aplicația care „îmbătrânește” fețe! 4050 vizite, 0 comentarii Mare atenție la aplicația care „îmbătrânește” fețe!
Cultură-Educație
miercuri, 17 iulie Foto : Mândria școlii constănțene.  Elevii de 10 ai județului! 2781 vizite, 0 comentarii Mândria școlii constănțene. Elevii de 10 ai județului!
ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7563 secunde