Acțiuni cu caracter filantropic ale elevilor din Techirghiol

319
Acțiuni  cu caracter filantropic  ale elevilor  din Techirghiol - actiunicucaracter-1460297006.jpg

Articole de la același autor

În cadrul proiectului "Din suflet pentru suflet", acțiune cu caracter filantropic-misionar, la finele săptămânii trecute, la Techirghiol, a avut loc cea de-a patra, și ultima, activitate care a reunit elevi și cadre didactice ale Liceului Teoretic "Emil Racoviță" din Techirghiol, reprezentanți ai Bisericii "Sfântul Ioan Botezătorul" din localitate, părinți.

Început în luna martie, proiectul are ca scop educarea tinerilor în sensul cultivării dragostei față de semeni și ajutorării celor aflați în suferință.

Coordonați de prof. de religie Marieta Grosu, prof. de educație tehnologică Gabriela Protopopescu și preotul Sebastian Dumitru, elevii au realizat felicitări și obiecte decorative dedicate Sfintelor Sărbători Pascale.

În perioada următoare, vor fi organizate două expoziții cu vânzare, iar fondurile care vor fi colectate vor contribui la concretizarea unei inițiative locale de sprijinire a copiilor ce provin din familii defavorizate, în vederea prevenirii abandonului școlar. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 27 Februarie 2016
Stire din Cultură-Educație : Piatră de temelie pentru o nouă biserică
Pagina a fost generata in 0.4912 secunde