€ 4.7627
£ 5.4233
$ 4.2726

Constanța, mult sub media națională la Bacalaureat 2017

Absolvenți de liceu semi-analfabeți! "Ploaie" de 2 și 3 la română

Ştire online publicată Joi, 06 Iulie 2017. Autor: Andreea PERHAIȚĂ
Rezultatele mult așteptate la bacalaureat au fost publicate, ieri, cu patru ore înainte de a expira termenul anunțat de Ministerul Educației. 


Candidații nu s-au mai înghesuit la geamurile liceelor, ci au așteptat la terase ca mediile să fie puse pe site-ul ministerului și să se vadă reușiți. Abia mai târziu au dat o tură și pe la liceu, să se salute cu foștii profesori sau să depună contestații. Din păcate, aproape jumătate din absolvenții de clasa a XII-a nu au avut ce să sărbătorească aseară, căci notele lor au fost atât de mici, încât au fost declarați respinși și acum deja se gândesc la sesiunea de toamnă. 


Potrivit centralizării notelor obținute de candidați, gradul de promovare, înainte de contestații, înregistrat la nivelul județului Constanța este de 62,07 la sută. Din cei 4.991 de candidați înscriși, 332 nu s-au mai prezentat ulterior la una sau mai multe probe. Zece au fost eliminați, cei mai mulți din toată țara, iar 1.757 au fost respinși. 312 din aceștia au picat cu doar câteva sutimi mai puțin decât media 6 impusă de metodologie, având între 5 și 5,99. 


Din totalul celor 2.892 de candidați reușiți, 695 au avut medii între 6 și 6,99, 840 au avut între 7 și 7,99, 824 au avut între 8 și 8,99, iar 529 au avut între 9 și 9,99. Din păcate, niciun liceu nu a avut promovabilitate sută la sută, la „Ovidius” înregistrându-se un elev picat, la „Mircea” doi elevi picați, iar la „Traian”, nouă elevi picați. 


Astfel, în topul liceelor cu promovabilitate peste 90 la sută, pe locul întâi este Liceul Teoretic „Ovidius”, cu 99,51 la sută, pe locul al doilea, CNMB, cu 99,12 la sută, iar pe locul al treilea, Liceul Teoretic „Decebal”, cu 95.86 la sută. Apoi vine Liceul „Traian”, cu 95,75 la sută, Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu”, cu 94,57 la sută, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, cu 94,12 la sută, Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, cu 93,75 la sută, Liceul Teoretic „Callatis” Mangalia, cu 91,76 la sută, și Liceul Teoretic „George Călinescu”, cu 90,07 la sută. 


Patru de 10 curat 


Patru absolvenți au reușit performanța de a lua 10 pe linie. Ioana Frîncu, de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, Iuliana Oana Nastor și Andreea Pernici, ambele de la Liceul Teoretic „Ovidius”, și Vlad Popa, tot de la „Mircea”, au luat nota 10 la toate probele. La proba la alegere, toți au dat examen la Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană, așa că este lesne de ghicit ce drum vor alege în continuare. 


Niciun promovat în șase licee 


Șase unități de învățământ din județul Constanța au încheiat examenul de bacalaureat fără niciun promovat. Este vorba despre Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Albatros” Constanța, Liceul „Omnia” Constanța, Liceul Tehnologic Crucea, Liceul Tehnologic „Radu Prișcu” Dobromir, Liceul Tehnologic Ucecom „Spiru Haret” Constanța și Liceul Teoretic „Educational Center” Constanța. 


Trei din liceele de pe lista rușinii sunt particulare și înregistrează de ani de zile aceleași rezultate slabe. În liceele din mediul rural, Inspectoratul Școlar Județean va face analize atât vizavi de implicarea elevilor, cât mai ales de activitatea profesorilor. 
Județul Constanța se află mult sub rata de promovare la nivel național, de 71,4 la sută, care este mai mare cu 4,7 la sută decât cea din 2016. 


Situații absurde la oralul de limba română


Astfel, este interesant de văzut dacă noul ministru al Educației Naționale, Liviu Marian Pop, va lua în calcul și modificarea probelor orale, acele competențe pe care elevii trebuie să le dovedească la finalul celor 12 ani de liceu, la limba română și la o limbă străină de circulație internațională. 


În condițiile în care un elev obține certificatul de „Utilizator experimentat” la proba orală, iar la scris ia nota 1,85, este evident că evaluarea pe bază de calificative nu reflectă adevărata pregătire a candidatului. În foarte multe licee, se pot vedea astfel de rezultate aberante, la limba română. 


De exemplu, la Liceul Tehnologic „Nicolae Istrățoiu” din Deleni, unde este un singur promovat, o candidată a primit la proba orală la română calificativul „Utilizator experimentat”, iar la scris a făcut de 2,85, în timp ce o colegă de-a ei, cu calificativul „Utilizator avansat”, a luat la scris 1,65. Iar la Liceul Tehnologic Independența, un elev „Utilizator nivel mediu” a reușit „performanța” de a primi, la scris, nota 1,2. 


Uneori, la țară, se poate… 


Iar, dacă e să intrăm în profunzime și dacă luăm la rând liceele, lucru pe care sperăm să îl facă inspectorii școlari în perioada următoare, cu maximă responsabilitate, vom găsi licee din mediul rural unde toți elevii au avut note peste 5 sau 6 la română, la scris, chiar dacă nu au promovat la final bacalaureatul, și licee din zone dezvoltate, cum ar fi localitatea Cumpăna, unde aproape toți elevii au sub 4. Așa că teoria că la sat elevii nu își mai dau interesul nu se verifică, ci aici mai degrabă este vorba despre dezinteresul cadrului didactic de la clasă. 


Rezultatele finale, săptămâna viitoare 


În cursul zilei de ieri, toți candidații nemulțumiți de note au avut la dispoziție patru ore pentru a depune contestație. Lucrările respective vor fi reevaluate în zilele următoare, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 10 iulie. 


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.8114 secunde