Mai multe ştiri online:

A sunat ultimul clopoțel, la Școala nr. 10 „Mihail Koiciu”

Ştire online publicată Luni, 10 Iunie 2019. Autor: Mirabela ȘERBĂNESCU
Au mai rămas doar câteva zile și vine vacanța mare. Până atunci, însă, elevii claselor a VIII-a predau ștafeta colegilor mai mici, care, săptămâna aceasta, încheie cursurile ciclului primar. Așa că, pentru fiecare etapă importantă din viața noastră vine la un moment dat și clipa emoționantă a bilanțului. 


La Școala nr. 10 „Mihail Koiciu”, elevii s-au adunat, cu toții, într-o sală de curs și și-au amintit, împreună, de prima zi de școală, de emoțiile care i-au încercat cu putere atunci când au intrat pentru prima oară pe porțile școlii. Apoi, au rememorat cum au fost primele manuale, primii colegi de școală, primele note și câte și mai câte „minunății” pe care le purtăm apoi în amintirile noastre, împletite cu atâtea chipuri dragi, de neuitat. 


„Ultima zi de școală, ultimul clopoțel sunt momente care vor rămâne în evoluția personalității fiecăruia dintre noi, ca niște adevărate pietre de hotar. Dintr-o dată realizezi că ai ajuns la capătul unei călătorii, pe care ai început-o la o vârstă fragedă și, după mai mulți ani, o închei la vârsta frumoasei adolescențe. Gata de un nou început, de o nouă etapă a vieții”, au declarat reprezentanții unității de învățământ. 


Ca urmare, pentru toți acești copii a fost o zi frumoasă, o zi de neuitat, cu  mari emoții, de care își vor aminti peste ani mereu cu drag.




Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.6913 secunde