A murit Liviu Ciulei

363
A murit Liviu Ciulei - liviuciulei00003200-1319534747.jpg

Regizorul Liviu Ciulei a încetat din viață azi-noapte, la vârsta de 88 de ani, în Germania, informează reprezentanții UNITER.

Născut pe 7 iulie 1923, Liviu Ciulei a studiat teatrul, la Conservatorul Regal de Muzică și Teatru din București, iar apoi arhitectura. A debutat ca actor în 1946, jucând rolul lui Puck în "Visul unei nopți de vară" la Teatrul Odeon din Capitală. Ulterior s-a alăturat echipei Teatrului Municipal din București, actualul Teatru Bulandra, unde a debutat ca regizor în 1957, punând în scenă "Omul care aduce ploaia" de Richard Nash.

Liviu Ciulei este director onorific al Teatrului "Bulandra".

Cariera spectaculoasă a lui Liviu Ciulei include peste 20 de filme, la care a lucrat în calitate de regizor, actor sau scenarist, precum și numeroase spectacole de teatru, unde și-a pus semnătura ca regizor, scenograf sau actor, aceste producții fiind recompensate de-a lungul timpului cu distincții prestigioase.

La experiența de regizor, actor, scenograf și scenarist s-a adăugat cea de director artistic, Liviu Ciulei ocupând această poziție, timp de zece ani, pentru Teatrul "Bulandra" din București, dar și pentru Teatrul "Tyrone Guthrie" din Minneapolis.

De asemenea, Liviu Ciulei a fost profesor de teatru la două universități prestigioase: Columbia University și New York University.

Printre distincțiile obținute de Liviu Ciulei, se numără premiul pentru regie, la Festivalul de la Cannes, 1965, pentru "Pădurea spânzuraților", Globul de Cristal, la Karlovy Vary, în 1969, pentru filmul "Valurile Dunării", Premiul UNITER, în 1996, Premiul de Excelență UNITER, 2001, Premiul de Excelență în cinematografia română, 2002.

Liviu Ciulei era membru de onoare al Ordinului Arhitecților.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 25 Octombrie 2011
Stire din Cultură-Educație : Lebede cu draci în picioare
Pagina a fost generata in 2.313 secunde