A început noul an universitar. Cum vor învăța studenții

230

Articole de la același autor

Din păcate, anul acesta, nici festivitățile de inaugurare a noului an universitar nu au mai fost cum erau pe vremuri. Fără studenți pe platourile din fața instituțiilor, fără emoții în rândul bobocilor de anul I, fără multe altele…Cam așa s-ar putea descrie atmosfera de început de an pe timp de pandemie.

Ca în fiecare an, data de 1 octombrie deschide un nou an universitar, cu așteptările sale, cu emoțiile și speranțele sale, dar, ca întotdeauna, și cu noi provocări. Anul acesta, însă, pe lângă toate cele enumerate se începe și cu o doză de necunoscut. De ce? Pentru că, spre deosebire de anul precedent, anul 2020-2021 debutează în condiții cu totul deosebite, condiții în care provocările și necunoscutul au o pondere mult mai mare, pornind de la complexitatea măsurilor impuse de pandemie și până la provocările existente deja în agenda acestui an. Totuși, conducerea Universității „Ovidius” din Constanţa (UOC) este optimistă şi convinsă că totul va fi bine, în cele din urmă. Un motiv de bucurie este şi numărul de studenţi înmatriculaţi în acest an, care a crescut semnificativ. Astfel, în prezent, UOC are peste 18.000 de studenţi. Totodată, au apărut programe de studii noi, cum este programul de Medicina Dentară în limba engleză sau programul de masterat didactic.



Potrivit rectorului instituţiei, conf. univ. dr. Dan Iliescu, în plus, au fost demarate cele mai mari proiecte de infrastructură din ultimii zece ani: centrul de simulatoare de la Medicină şi reabilitarea sediului vechi, de pe bulevardul Mamaia.

Termene de plată relaxate, la taxele de şcolarizare

„Acestea sunt argumente dătătoare de speranţă şi depinde numai de noi să le valorificăm ca atare. Desigur, pandemia a impus şi modificări concrete, de la cazarea în cămine, până la gestionarea eficientă şi responsabilă a spaţiilor de învăţământ şi a activităţii didactice şi administrative. Pe studenţi îi informăm că am decis să nu majorăm nicio taxă. Mai mult, am decis să regândim întreg sistemul de taxe, astfel încât se vor relaxa termenele de plată şi vor dispare penalităţile legate de întârzieri”, a declarat rectorul, pentru „Cuget Liber”.



Şi la Universitatea Maritimă Constanţa (UMC), festivitatea s-a desfăşurat tot online, ca peste tot. Rectorul instituţiei, prof. univ. dr. ing. Violeta Ciucur a subliniat că UMC începe acest an într-un regim online. Astfel, în primele şase săptămâni, activitatea didactică este organizată în acest mod, după care, în următoarele şase săptămâni vor fi organizate orele de laborator, în regim faţă în faţă, desigur, cu grupe reduse de studenţi. Apoi, la final de semestru, examenele vor fi susţinute tot în regim online. „Platforma pe care o avem în dotare este foarte bună, iar materialele au fost deja încărcate pentru primul semestru. Evident că situaţia în care ne vom desfăşura activitatea nu este cel mai simplu lucru sau de dorit, pentru că, după părerea noastră, educaţia se face numai cu studentul faţă în faţă, dar în aceste condiţii impuse de vremuri, dar şi de lege, aşa ne vom desfăşura activitatea în perioada ce urmează”, a subliniat rectorul. Referitor la cifra de şcolarizare, pentru anul în curs, aceasta a fost acoperită în procent de 70% la studii de Licenţă şi 90%, la masterat.



Obiectivul Academiei Navale - performanţa


La Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, rectorul instituţiei, conf. univ. dr. ing. Alecu Toma a declarat în faţa celor care l-au urmărit din sala de festivităţi sau din faţa studenţilor ce se aflau în faţa computerelor că acest nou an va fi, cu siguranţă, unul special, cu multe provocări, dar şi cu multe reușite. „Deși toți ne-am fi dorit să marcăm acest moment deosebit după un scenariu convențional și tradițional, contextul epidemiologic actual ne impune acest set de măsuri pe care trebuie să le respectăm cu strictețe. Pornim, însă, la drum cu încredere și multe speranțe și cu bucurie permiteți-mi să urez tuturor, cadre didactice, instructori și studenți «Bun venit!». Este un an în care învățământul universitar se va desfășura în sistem față în față pentru secția militară și în sistem hibrid pentru secția civilă, respectând aceeași rigurozitate ca și până acum, într-un context social când sănătatea noastră a tuturor este prioritară. Totodată, acesta este un an universitar în care am convingerea că noi, comunitatea academică, vom da dovadă de implicare deplină și susținere reciprocă în același spirit camaraderesc în care ne-am format, adaptându-ne din mers și urmărind obiectivul comun: performanța”, a adăugat acesta. 





Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3076 secunde