Psiholog Daniela Ghițoiu

"A-i face copilului viața ușoară, ca părinte, înseamnă să-l educi, nu să-i oferi mulți bani, gadgeturi, mașină..."

7366

Articole de la același autor

Sâmbătă, 8 aprilie, ora 8.45. Pe holurile Școlii Gimnaziale nr. 18 "Jean Bart" din Constanța răsună glasurile fericite a circa 150 de copii, care nu au venit să participe la vreun concurs școlar, ci să se simtă bine împreună, sub îndrumarea colegilor mai mari care sunt formatori în cadrul Asociației TEAM. 




Nu cred să mai existe unitate școlară în municipiul Constanța care să-și deschidă atât de larg porțile în week-end pentru a-și primi elevii doar ca să-i ajute să se simtă bine dincolo de… teste, ascultat și cursuri.




Avem programe școlare minunate sau nu prea, avem performanțe, dar nu destule, în schimb avem elevi triști, care nu iubesc școala tocmai pentru că nu li se oferă ce vor. 


"Școala românească nu educă inteligența emoțională a elevului" 


Inițiatoare, în anul 2010, a unui proiect novator, intitulat "Să învățăm să ne jucăm", în cadrul Școlii Gimnaziale nr. 16, prof. psiholog școlar Daniela Ghițoiu s-a bucurat de sprijinul directoarei Lucica Dușu. 






Cam de vreo trei ani, lucrurile s-au schimbat și a fost lăsată în această școală să facă aceste întâlniri, într-un proiect intitulat "Zâmbete pentru viitor", ajuns anul acesta în Calendarul de activități educaționale naționale, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Constanța, al inspectorilor Marinela Mrejeru, Cristina Ivan, Ana Maria Panțu, Vicențiu Geoglovan. 


Acum un an și jumătate, în urma unei discuții cu prof. Loredana Busuioc, directorul Școlii 18, s-a căzut de comun acord să fie organizate cursuri non-formale de dezvoltare a inteligenței emoționale prin joc. 


"Din păcate, școala românească nu educă inteligența emoțională a elevului, capacitatea copilului de a se descurca în viață, după ce termină școala", declara prof. Ghițoiu. 


"Toți avem colegi care au fost eminenți în școală, dar nu au reușit în viață, dar și colegi mediocri care au avut succes. Și ne punem întrebarea de ce? Pe lângă inteligența verbală, pe care școala românească pune accent, pe lângă cea nativă, pe care o descoperim și facem performanță cu ea, ne lipsește inteligența emoțională. A-i face unui copil viața ușoară înseamnă să-l educi, nu să-i oferi mulți bani, mașină… Să aibă mentalitate de învingător, să se descurce în viață și să se cunoască pe sine, dar care să se și iubească", adăuga psihologul. 


Cât de frumos este voluntariatul 


Toți cei aproape 1.200 de membri ai Asociației TEAM sunt tineri voluntari, elevi în școlile și liceele constănțene, care au înțeles cât de frumos este să te implici. 




"Deschidem foarte mult viziunea de școală care face voluntariat, de copii voluntari. Cred că societatea românească a reușit, în sfârșit, să nu mai confunde munca patriotică din comunism cu voluntariatul. Și părinții înțeleg că este foarte important să le ocupe timpul copiilor cu altceva, în afară de gadgeturi, și să îi scoată din trendul social… neproductiv. În opinia mea, trăind într-o societate nesigură și dorind foarte mult să-și protejeze copilul, părinții se simt mai confortabil, chiar dacă se lamentează «Iar stai pe telefon!»", afirma același interlocutor. 


La finalul discuției, psiholog Daniela Ghițoiu ne-a mărturisit că intenționează ca lucrarea sa de doctorat să aibă ca temă principală educația prin joc. 


"Îți dezvoltă gândirea anticipativă și strategică, răbdarea, atât de importantă, capacitatea de concentrare, atenția distributivă, memoria vizuală, auditivă, manualitatea. Sunt atât de multe beneficii care îl ajută pe copil să aibă rezultate bune. Am lucrat «Board games ca metodă pedagogică», timp de șase luni, în Școala 18, cu 12 copii buni, câte o oră și jumătate, săptămână de săptămână. Feedback-ul primit de la profesori și părinți a fost extraordinar. Copiii nu mai cereau telefonul, ci să se joace în familie. Ce-ar fi dacă ar exista o materie opțională, în care oră de oră s-ar juca? Cum ar fi să-i învățăm catan - joc de strategie, țintar, maroco, pantomimă, activity? Nu le-am da alternative la gadgeturi? Mama îi tot spune «Fii atent la școală!», dar atenția nu se dezvoltă tot spunându-i. Iar părinții se disculpă mai apoi afirmând că îi spune copilului să fie atent… dar nu aceasta e metoda!", spune Daniela Ghițoiu. 


Ce diferențiază Asociația TEAM de celelalte organizații de voluntariat? "Creând elitism prin principii sănătoase de viață, tradiționale. Am ajuns să apreciem oamenii de încredere, paroliști, principiali și atunci este minunat să crești voluntari în acest spirit. Iar distracția este distracție, dar fără nocivități… Asociația noastră are la bază educația. Iar metoda de educație este voluntariatul, dar nu scopul. Educăm inteligența emoțională, prin metode non-formale și se pare că dă roade, ca dovadă că la nivel național am ajuns să numărăm peste 2.500 de membrii, în 42 de grupuri", a conchis psiholog Daniela Ghițoiu. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8381 secunde