A apărut Ghidul studentului la Universitatea "Ovidius"

195
A apărut Ghidul studentului la Universitatea

Articole de la același autor

Bobocii Universității "Ovidius" din Constanța beneficiază, în acest an universitar, de o ediție nouă a Ghidului studentului, elaborat pentru prima dată sub egida Senatului Studențesc, într-o expunere grafică originală și modernă, cu îmbunătățiri considerabile față de vechile versiuni. 


Ghidul conține cele mai importante informații care i-ar putea interesa pe studenții proaspăt admiși la UOC, de la prezentarea structurilor de conducere și a dinamicii procesului decizional în materia soluționării problemelor studențești, până la cazarea în cămine, plata taxelor și primirea burselor sau mobilitățile care pot fi obținute în cadrul programului Erasmus+ și, în premieră, un plan al spațiilor de învățământ din Corpul A al Campusului universitar. 


Senatul Studențesc al UOC este o structură autonomă și consultativă înființată în anul 2015 la inițiativa rectorului prof. univ. dr. Sorin Rugină, menită să susțină un dialog constructiv și transparent între studenți și conducerea UOC. Activitatea SSUOC poate fi urmărită pe pagina oficială de facebook, www.facebook.com/senatulstudentesc.ovidius al forului. 


Grupul de lucru responsabil cu elaborarea acestui Ghid a fost compus din membri ai conducerii Senatului Stu-dențesc și ai unor asociații studențești (filialele din Constanța ale ASCOR, ELSA și UN Youth) și, totodată, reprezentanți ai studenților (în Consiliul Facultății de Drept și Științe Administrative). 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.544 secunde