50 de locuri la Secţia Civilă a Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” sunt disponibile la toamnă

Luni, 02 August 2021, 14:57
248
Pentru admiterea în anul universitar 2021 - 2022 (studii universitare de licență), la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” - Secția Militară 49 de locuri al căror beneficiar este Ministerul Apărării Naționale au fost ocupate, potrivit metodologiei de admitere, de către absolvenți ai colegiilor militare naționale. Pentru cele 23 de locuri de la Ministerul Apărării Naționale destinate absolvenților de colegii și licee civile, s-au înscris 74 de candidați, din care, în urma examenului scris, au fost selectați 38, pentru finalizarea admiterii aceștia urmând să susțină probele sportive, psihologice, medicale și medicale speciale pentru ambarcare. Reprezentanţii instituţiei de învăţământ superior au precizat că tot la Secția Militară, Academia Navală „Mircea cel Bătrân” a scos la concurs zece locuri pentru Ministerul Afacerilor Interne pentru care cei 19 candidați înscriși au susținut deja examenele, fiind finalizat procesul de admitere.

La Secția Civilă, din cele 270 de locuri scoase la concurs pentru studiile universitare de licență, aproximativ 50 de locuri sunt disponibile pentru sesiunea de toamnă. Cea mai mare concurență a fost înregistrată la specializarea „Navigație, Transport Maritim și Fluvial” (146 de dosare pe 90 de locuri).

Pagina a fost generata in 0.2538 secunde