170 de ani de la naşterea marelui Spiru Haret

509
170 de ani de la naşterea marelui Spiru Haret - spiruharet-1613487110.jpg

Articole de la același autor

În contextul erei digitale, Biblioteca Universitară „Ioan Popişteanu” din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa le propune cititorilor săi, o scurtă incursiune în viaţa şi opera lui Spiru Haret. Săptămâna aceasta, s-au împlinit 170 de ani de la naşterea marelui reformator al sistemului educaţional românesc. „Personalitatea sa a inspirat calificative dintre cele mai alese: «părinte al ţărănimii», «democrat sincer”», „«mare patriot». Pentru Nicolae Iorga, Spiru Haret este «marele ministru», iar pentru Dimitrie Gusti, «marele Haret». Aceste aprecieri sugerează activitatea sa multilaterală şi dimensiunile uriaşe ale operei sale, care pot fi regăsite şi în fondul de carte al bibliotecii noastre”, au precizat reprezentanţii instituţiei.

Despre Spiru Haret se ştie că a mai fost membru titular al Academiei Române. El a studiat matematica şi fizica la Sorbona şi tot în Franţa a obţinut un doctorat în matematică, fiind primul român care a obţinut un doctorat la Paris. El a profesat până în 1910, când s-a pensionat, ba chiar şi după aceea, până la moarte, ţinând prelegeri de popularizare la Universitatea populară. Din 1879 se face cunoscut drept „om al şcolii”, urmând o viaţă de inspector şi de om politic, lucrând în favoarea şcolii şi a educaţiei. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7277 secunde