16 istorici și cercetători la mânăstirea Dervent

384
1
16 istorici și cercetători la mânăstirea Dervent - 16istorici-1469204661.jpg

Articole de la același autor

Sâmbătă, 23 iulie, la mănăstirea Dervent se va desfășura un nou eveniment cultural-religios dedicat împlinirii a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial. Astfel, la ora 10.30, la mănăstire va avea loc slujba de pomenire a eroilor, urmată, la ora 11, de simpozionul "Dobrogea, în timpul Primului Război Mondial", la care vor participa nu mai puțin de 16 istorici și cercetători ai evenimentului istoric: prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, membru asociat al Academiei Oamenilor de Știință din România, prof. univ. dr. Stoica Lascu, Facultatea de istorie și științe politice (Universitatea "Ovidius"), dr. Virgil Coman, șeful Serviciului Județean Constanța al Arhivelor Naționale, dr. Corina-Mihaela Apostoleanu, director al Bibliotecii Județene Constanța "Ioan N. Roman", dr. Costin Scurtu, director al Filialei Constanța a Muzeului Militar Național "Regele Ferdinand I", prof. Nicolae Rădulescu, scriitorul Ovidiu Dunăreanu, comandor (r) dr. Ioan Damaschin, expert dr. Andreea Croitoru (șef Secție Istoria Marinei, MMR), comandor Marius Laurențiu Rohart (director al Muzeului Marinei Române), prof. Florin Dionisi Bătrânac, Col. (r) Remus Macovei, președinte al Asociației Cultul Eroilor "Regina Maria" Constanța, protos. asist. univ. dr. Maxim Vlad, Ionuț Druche, director al Editurii Arhiepiscopiei Tomisului, prof. Daria Nicolae, director Asociația Culturală "Astra Dobrogeană", Valentin Coman, jurnalist, și expert dr. Alexandrina Cuțui, Muzeul Național al Bucovinei, Suceava.

Evenimentul este organizat de către Arhiepiscopia Tomisului. 

Comentează știrea

A le lui Aaaaaa !
24 iulie 2016
De utrenie pân la vecernie !

Și acum și întotdeauna și în vecii vecilor ÎPSeeeeeeeee, Aaaaaa...miiiiiiiiin !!!

Articole din aceeași secțiune

Sâmbătă, 23 Iulie 2016
Stire din Cultură-Educație : Concert Vama,  în CORA Brătianu
Sâmbătă, 23 Iulie 2016
Stire din Cultură-Educație : Experiență de vacanță inedită
Sâmbătă, 23 Iulie 2016
Stire din Cultură-Educație : "Cartea la nisip"  revine la Mangalia
Pagina a fost generata in 1.6487 secunde