11 candidați, retrași în timpul examenului de Definitivat

246
11 candidați, retrași în timpul examenului de Definitivat - 11candidatidefinitivat-1595518164.jpg

Articole de la același autor

Proba scrisă a examenului de Definitivat i-a pus în dificultate pe unii candidați. Dintre cei 199 candidați cu drept de participare la testare, cinci au absentat. Alți 11 au decis să se retragă din motive personale, în prima oră a examenului, conform metodologiei de concurs.

Primele rezultate vor fi comunicate în data de 29 iulie, în centrul de examen și pe site-ul definitivat.edu.ro. Contestațiile se depun la centrul de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 29 iulie, după afișarea rezultatelor, și pe 30 iulie, până la ora 12.00. Rezultatele finale se afișează în centrul de examen și pe site-ul anterior menționat, în data de 4 august.

Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 pentru promovarea examenului. Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învățământ preuniversitar și de a participa ulterior la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice.

"Examenul s-a desfășurat în conformitate cu prevederile legale în vigoare, cu respectarea tuturor măsurilor de protecție privind prevenirea și combaterea îmbolnăvirilor cu SARS CoV-2 în instituțiile de învățământ. Îi felicit pe această cale pe colegii care s-au implicat în optima derulare a acestui concurs, profesori și inspectori școlari. Prin activitatea dumnealor, au dat dovadă de responsabilitate și profesionalism. De asemenea, le mulțumesc tuturor candidaților prezenți care au respectat regulamentele, astfel încât să avem un examen fără incidente", a declarat prof. Floriana Petre, inspector școlar general adjunct, președintele comisiei județene. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5836 secunde