10 unități școlare calificate la etapa județeană a Concursului "Made for Europe"

675
10 unități școlare calificate la etapa județeană a Concursului

Articole de la același autor

Biblioteca Județeană "I.N. Roman" a găzduit, vineri, etapa județeană a Concursului Național "Made for Europe", în organizarea Inspectoratului Școlar Județean Constanța. 


Organizat anual, în vederea valorizării și promovării experiențelor pozitive acumulate de unitățile de învățământ preuniversitar în derularea proiectelor finanțate prin programele europene din domeniul educației și formării profesionale, ediția din 2017 a concursului are o încărcătură simbolică aparte, întrucât se împlinesc 30 de ani de la lansarea programelor europene din domeniul educației și formării profesionale și 20 de ani de când unitățile de învățământ din România participă la aceste programe europene. 


Etapa județeană a competiției a presupus organizarea unei expoziții cu produsele finale ale proiectelor derulate de unitățile școlare înscrise în concurs. 


Au fost jurizate 15 produse din zece unități de învățământ: Colegiul Tehnic Tomis Constanța, Școala Gimnazială nr. 1 Ciocârlia, Școala Gimnazială "Viceamiral Ioan Murgescu" Valu lui Traian, Liceul Tehnologic "Gheorghe Miron Costin" Constanța, Grădinița "Cip și Dale" Constanța, Colegiul Național de Artă "Regina Maria" Constanța, Colegiul Tehnic de Marină "Alexandru Ioan Cuza" Constanța, Colegiul Național Pedagogic "Constantin Brătescu" Constanța, Școala Gimnazială nr. 30 "Gheorghe Țițeica" Constanța, Grădinița cu orar prelungit "Perluțele Mării" Constanța. 


Rezultatele etapei județene a concursului "Made for Europe" vor fi transmise, săptămâna aceasta, la comisia națională a concursului, iar între 3 și 14 aprilie, vor fi expediate produsele finale promovate pentru faza națională, la Inspectoratul Școlar Dolj. Expoziția națională va fi organizată, între 15 și 24 aprilie, urmând, în perioada 25 - 29 aprilie, să aibă loc la Craiova vizitarea expoziției naționale, prezentarea produselor finale, evaluarea produselor finale de către comisia națională de concurs, afișarea rezultatelor și festivitatea de premiere. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2989 secunde