Expoziție temporară la Muzeul de Istorie

Totul despre vizita familiei imperiale ruse la Constanța, din 1914

284
Totul despre vizita familiei imperiale ruse la Constanța, din 1914 - totul-1403789222.jpg
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC) vernisează, astăzi, la ora 11.30, la sediul muzeului, din Piața Ovidiu nr. 12, expoziția temporară "Stop cadru istoric: Vizita familiei imperiale ruse la Constanța (1914) în imagini și documente de epocă".

Expoziția, realizată în parteneriat cu Serviciul Județean Constanța al Arhivelor Naționale, Muzeul Militar Național "Regele Ferdinand I" - Filiala Constanța și Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman" Con-stanța, reunește o serie de documente și imagini de epocă, provenite din Arhiva Diplomatică a Ministerului Afacerilor Externe al României și Arhivele Naționale ale României - Fondul Casa Regală, precum și din colecții particulare.

Conform informațiilor furnizate de către directorul general al MINAC, Gabriel Custurea, materialul foto-documentar este completat cu articole apărute în presa vremii, care oglindesc importanța acestui eveniment și modul cum a fost el perceput de autoritățile locale și de locuitorii Constanței de la începutul secolului XX.

Expoziția, menită să aducă în atenția publicului constănțean un eveniment marcant din istoria locală, este completată de câteva medalii, care imortalizează monumente, evenimente și personalități semnificative de la începutul secolului al XX-lea, într-o vreme când Constanța își îndeplinea cu onoare misiunea de a găzdui aici, la malul mării, vizita istorică a ultimului țar, Nicolae al II-lea, și a familiei imperiale. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3773 secunde