Misterele muzeului subacvatic din Marea Neagră

Ştire online publicată Miercuri, 11 Februarie 2015. Autor: Ana FULAȘ IONESCU
Grație proiectului „HERAS - Moștenirea Arheologică Submarină din partea de vest a Mării Negre“, obiectivele subacvatice vor deveni accesibile și iubitorilor turismului de aventură. Întreg platoul continental de la Kaliakra până la Capu Midia, a fost cercetat atent de cercetătorii științifici. 


Cercetătorii români, dar și cei bulgari au prezentat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, rezultatele descoperirilor făcute în zonă în cursul celei de-a doua expediții pe mare, vestigiile și toată bogăția care se ascunde în adâncuri. 


Conf. univ. dr. Glicherie Caraivan, cercetător la Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Geologie și Geoecologie Marină din Constanța, managerul proiectului, a declarat că un punct important al proiectului este promovarea turismului de aventură și vizitarea acestor situri arheologice submarine, dar numai sub observația specialiștilor. Aceste vestigii importante, descoperite pe fundul Mării Negre, vor putea fi admirate de pasionații de scufundări doar însoțiți de scafandri profesioniști, în urma unei instruiri pre-alabile. Vestigiile vor fi admirate de la o anumită distanță, iar pentru scufundările mai adânci de 10-15 metri, condiția va fi experiența; nu oricărui amator i se vor permite astfel de excursii! 


În cadrul întâlnirii de ieri, au fost prezen-tate cele mai importante situri subacvatice din Marea Neagră, descoperite de partenerii proiectului. Submarinul sovietic, descoperit la Costinești, distrugătorul Moscova, epavele navelor de răz-boi descoperite în Eforie, cargouri metalice din timpul Primului Război Mondial, corăbii de lemn datând din secolele XV-XVI sunt doar câteva dintre secretele pe care le ascunde marea. Conf. univ. dr. Glicherie Caraivan a subliniat că nu doar țintele mai vechi de 160 de ani au valoare de patri-moniu, ci și aceste descoperiri recente, care oglindesc istoria trecutului. 


Hartă a siturilor arheologice din adâncul mării 
În acest moment, pe harta proiectului se află 16 epave în partea românească de mare și alte nouă în partea bulgară. 


Gheorghe Oaie, directorul general al proiectului HERAS, a subliniat că aceste situri submarine fac parte din patrimoniul național și trebuie protejate. Organizatorii au atras atenția că acest turism subacvatic cultural trebuie gândit foarte serios, mai ales că apele Mării Negre sunt destul de tulburi din cauza algelor. Constantin Chera, arheolog la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, a afirmat că turismul subacvatic va fi posibil în momentul în care prevederile legale vor fi foarte clare. Multe alte vestigii îi așteaptă pe cercetătorii români care vor aprofunda investigațiile la adâncimi și mai mari. 


Chiar dacă cele mai multe nave datează de acum 100 de ani, potrivit Registrului epavelor, dr. Glicherie Caraivan crede că multe alte vestigii vor fi descoperite în urma acestor excursii subacvatice. Vapoarelor de luptă din timpul războiului, navelor comerciale, bărcilor descoperite deja în zona Costineștiului și Eforie li se vor alătura și alte nave a căror apartenență urmează să fie stabilită. Pe lângă valoarea de patrimoniu arheologic extraordinară a acestor situri identificate în cadrul proiectului HERAS, aceste descoperiri vin să pregătească și în România terenul pentru turismul cultural subacvatic, atât de mediatizat în țări precum Italia sau SUA. După finalizarea proiectului, amatorii de frumos vor putea admira aceste vestigii, dar și lumea fascinantă a adâncurilor. Pe lângă întocmirea unei hărți a siturilor arheologice din adâncurile Mării Negre, pe lângă turismul de aventură, realizarea unor cursuri de arheologie subacvatică pentru inițierea instructorilor de scufundări în tainele vizitelor arheologice subacvatice va fi următorul pas. 


Constantin Chera, arheolog la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Con-stanța, a subliniat că toți acești scafandri care vor coborî în adâncuri alături de turiști vor trebui să cunoască legislația de patrimoniu, pentru că tot lor le revine sarcina conservării și nu afectării acestui patrimoniu. 


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.758 secunde