Redați Peninsula celor care o iubesc!

Campania ziarului nostru, "Luați-i Peninsula lui Mazăre!", s-a născut din durere și din tristețe, nu din vreun calcul politic. Din discuții între oameni cărora aproape că le dau lacrimile când trec pe lângă ruinele din orașul vechi, oameni care se gândesc că e de datoria lor să facă ceva, să încerce măcar, să nu rămână doar cu părerile de rău.
Oricât ai vrea să te desprinzi de mizeriile de zi cu zi ale Constanței, să uiți de Mazăre, de Nicușor Constantinescu, de Zgabercea, de toată liota de consilieri locali și județeni care nu le ies din cuvânt, o banală plimbare pe faleză și pe drumul spre Cazino îți dă prilejul să ți-i reamintești pe toți și să-ți vină gânduri necreștinești, în măsura în care necreștinesc este să dușmănești pe cineva și să nu-i poți ierta anumite fapte și intenții care distrug ceea ce tu iubești.
Unii dintre noi mai pot trece, creștinește, peste poluarea din oraș, peste desființarea tramvaielor din Constanța, peste betonarea fiecărui colț de spațiu verde, peste ciopârțirea parcurilor, peste dispariția trotuarelor, peste retrocedări ilegale de terenuri, care ar fi costat municipiul, potrivit evaluării procurorilor, circa 114 milioane euro, peste alimentarea firmelor prietene cu alte milioane de euro, din buzunarele constănțenilor, pentru te miri ce boscheți sau stropitori, peste pierderea a 4,5 milioane de euro de la Uniunea Europeană.
Peste îndatorarea pe mulți ani a orașului și județului, peste iernile pe care le-am petrecut înzăpeziți, în vreme ce primarul dădea din buric în Brazilia, peste haitele de maidanezi care ne pândesc de oriunde și ne strică odihna, peste adormirea în intersecție sau cu capul pe masa unui restaurant a vătafului de la județ, peste jenantele apariții multicolore (atât ca vestimentație, cât și ca limbaj și comportament) ale celui ales primar de către pensionarii pomanagii, peste poveștile cu interlopi și droguri, chiar și peste faptul că nimic nu s-a clădit în Constanța în mandatele măzăriste.
Dar este greu să treci peste distrugerea culturii și istoriei acestui oraș, prin desființarea teatrelor și prin lăsarea Peninsulei în ruină. Pentru că un oraș fără cultură și fără istorie nu poate naște decât alte și alte exemplare umane mutilate, estropiate, desprinse din timpul și civilizația acestui popor, fără respect și responsabilitate față de înaintașii, contemporanii sau urmașii lor. Oameni fără rădăcini, absorbiți de propriile existențe, în măsura în care existența înseamnă să ai conturi grase în bănci, să ai terenuri, case și mașini de lux pentru tine, rude și prietenii cu care faci afaceri, să mănânci bine, să te distrezi și mai bine, să ai multe femei, multe ceasuri și multe țoale de firmă.
Nu trebuie ca astfel de oameni să aibă putere de decizie asupra istoriei orașului nostru, asupra locurilor în care ne-am trăit tinerețile și copilăria, asupra pământului în care s-au dezvoltat rădăcinile noastre de constănțeni. Ei nu înțeleg sentimentul de apartenență, dragostea și duioșia față de acest spațiu, pentru că le lipsește organul de percepție. Lor le vorbește doar banul, care nu are nimic de-a face cu motivațiile ce ar trebui să stea la baza unui plan de salvare a Peninsulei. Pe ei îi mișcă doar valoarea imobiliară a zonei și îi stârnește visceral doar lăcomia de a pune mâna pe o cât mai mare halcă. Nu contează ce vechime, ce calități arhitecturale și ce istorie au clădirile ce ocupă terenurile pe care le-au ochit, nu sunt criterii valabile în scara lor de "valori".
Iată de ce zona peninsulară a Constanței trebuie ferită de asemenea șacali, trebuie transformată în rezervație și redată adevăraților constănțeni, arheologilor și turiștilor, celor care se bucură de o banală plimbare pe faleză mult mai mult decât de o tură prin cluburile de noapte ale Mamaiei. În acest fel, fiecare rămâne cu ce-i place, deci toată lumea ar trebui să fie mulțumită.