Mamaia și turismul, baba și bamboo-ista

Haideți să fim realiști. Mamaia a încetat de mult să mai fie perla litoralului românesc. Eu, unul, am un gust amar de fiecare dată când trec prin stațiunea de suflet a Constanței. Mizerie, haos, câini vagabonzi. Mamaia pare că se sufocă de la an la an sub blocurile imense de beton, ce o strivesc de la un capăt la altul. A fost masacrată fără pic de remușcare de o administrație locală preocupată să înstrăineze și ultimul petic de iarbă. În schimb, a încercat să remodeleze chipul îmbătrânit al Mamaiei cu dansatoare dezbrăcate, șeici bogați care se dau cu bărcuțele pe apă. S-a construit haotic, sub bagheta unei primării preocupate să îndestuleze cât mai multă clientelă, ridicându-se blocuri de locuințe și hoteluri inclusiv pe plajă. Să nu mai vorbim de spațiile verzi, care au fost, definitiv și irevocabil șterse de pe fața pământului. Lacul Siutghiol a fost ascuns în spatele monoliților cu balcoane din inox, în timp ce marea stă pitită după sute de terase mizere.
Trei luni pe an ne mințim că în Mamaia se face turism, că aici este Raiul vacanțelor de la malul mării. Însă, de la an la an, călătorul care alege să-și împartă timpul și banii cu stațiunea din nordul Constanței găsește din ce în ce mai puține plăceri. Mamaia ar trebui să însemne, în primul rând, soare, mare, nisip și servicii de calitate. Din toate acestea, doar soarele pare să mai reziste și să prospere. Nisipul este din ce în ce mai puțin, acoperit de terase, restaurante și hoteluri, serviciile sunt tot mai proaste și mai scumpe, lăsând turistului dezamăgirea că nu și-a petrecut concediul în altă parte. În acest timp, vecinii bulgari ne predau lecții severe despre ceea ce înseamnă turism. Privim ca proștii la ei cum și-au transformat litoralul Mării Negre într-o afacere profitabilă timp de șase luni pe an, în timp ce afaceriștii români își plâng pierderile după ce au ținut deschis din iunie până la începutul lui septembrie. Mentalitatea autohtonă de a scoate profit maxim cu investiții minime nu mai poate face carieră în branșă, mai ales de când granițele statelor UE și-au deschis porțile pentru români. Nu e posibil ca un sejur de cinci zile la un hotel de patru stele din Bulgaria sau Grecia, chiar și Turcia, să coste puțin peste o sută de euro, în timp ce hotelierii români îți iau banii ăștia pentru o singură noapte de cazare și la condiții de două sau trei stele. Turismul de japcă se întoarce ca un bumerang împotriva celor care îl practică și, din păcate, împotriva stațiunilor românești.
Sunt puține hoteluri pe litoralul românesc, chiar și în stațiunea Mamaia, care reușesc să își calibreze raportul calitate - preț în așa fel încât turistul să fie mulțumit. Se forțează avantajele și câștigurile doar într-un singur sens, iar asta se simte din numărul de turiști care scade de la an la an.
Investiții au existat în stațiunea Mamaia în ultimii ani, s-au băgat fonduri importante din bani publici, însă efectul nu a fost cel scontat. Pentru că s-a permis construirea haotică, fără nici cea mai mică viziune, pentru că au fost răpuse oazele de verdeață în schimbul turnurilor de beton, pentru că plajele sunt ca o Fata Morgana care dispare atunci când te apropii de ea, pentru că în Constanța se practică același gen de administrație "pe afară-i vopsit gardul…", pentru că distracțiile scumpe ale primarului Mazăre nu au contat. Pentru că turiștii serioși au ales în mare parte plajele și marea altor țări, s-a încercat, oarecum, reprofilarea stațiunii într-o locație pentru tinerii cu bani și fițe. Bamboo-iștii și-au mutat, pe timpul verii, cartierul general la Mamaia, explodând flora și fauna de noapte. S-a ajuns astfel la fenomenul turismului de week-end. Tinerii veneau pe litoral de vineri până duminică seara, lăsând pustie, în timpul săptămânii, o stațiune care altădată gemea de vizitatori.
Experiența ultimilor ani, neajunsurile unui mecanism turistic care a fost cosmetizat doar la suprafață, legislația haotică privind administrarea plajelor, lipsa unei strategii naționale privind promovarea turismului românesc prevestesc un nou sezon scurt și cel puțin la fel de dezamăgitor.