Apocalipsa mogulilor

În ciuda certificatelor de bună purtare pe care ni le-a dat FMI, tonul analizelor economice și sociale în aceste zile este unul care anunță dezastrul, apocalipsa, extincția unei națiuni. Cu o convingere deplină și cu o voluptate inexplicabilă, reporterii, redactorii, crainicii și analiștii de la televiziunile de știri ne dau o imagine plastică a tragediei în care cu toții trebuie să ne simțim incluși.
E adevărat, criza ne afectează pe toți, dar ne-am simți mult mai puțin nefericiți dacă nu am sta toată ziua să-i ascultăm cum ne descriu nenorocirile prin care trecem, sau care ne pândesc la colț, sau pe care am putea să le evităm printr-o grabnică emigrare. Măsurile Guvernului ne sunt înfățișate, fără excepție, ca proaste și ineficiente, puse în practică parcă special pentru a ne lovi pe fiecare dintre noi unde ne doare mai tare.
În paranteză fie spus, eu una sunt impresionată, stupefiată chiar de stadiul în care a ajuns jurnalismul din țara asta, de vreme ce este posibil ca toți cei enumerați mai sus - reporteri, redactori etc. - să dezbată o zi întreagă, fără nicio jenă, problema bățului de urechi al președintelui.
Alegând să ignor profundele semnificații care se desprind din proveniența bățului respectiv - cu toate că am întâlnit persoane respectabile care s-au lăsat purtate de val și au făcut considerații pe această savuroasă temă - îndrăznesc să emit o ipoteză: poate dracul nu e chiar așa de negru! Poate, totuși, nu ne îndreptăm spre dezastru… Poate că înverșunarea aceasta anti-prezidențială și anti-guvernamentală este un semn bun.
Venind din partea unor televiziuni patronate de oameni ale căror averi fabuloase nu au o proveniență tocmai nepătată și care au zburdat până acum obținând tot ce și-au dorit într-o Românie guvernată de traficul de influență, supărarea asta mare, coalizarea mijloacelor de informare a populației și tot mai frecventa pomenire a amnistiei fiscale, ca soluție miraculoasă, ar trebui să ne bucure. Ori le sunt limitate sau chiar tăiate posibilitățile de intervenție în decizia executivă și în distribuirea banilor importanți de la stat, ori se strânge lațul. Ambele variante sunt satisfăcătoare, la un loc par chiar de vis!
Aparatul bugetar se micșorează, pe bună dreptate. Justiția are șanse să funcționeze mai eficient, ANI ar putea să-și revină din leșin, cei care își ascund averile făcute din bani publici ar putea fi expuși, în sfârșit. România pare să înceteze a mai fi țara tuturor posibilităților de deturnare a fondurilor către clientela politică privată sau, dacă nu s-a ajuns chiar până acolo, măcar mecanismele transpartinice par a fi defectate de noul cadru legislativ impus de UE și de criza economică. Ceea ce ne poate da speranțe că, în cazul în care aceia care nu sunt de partea puterii vor fi lăsați să cadă acum, tura viitoare se vor scutura și cei care acum se țin cu putere de câte o cracă mai solidă.