€ 4.7204
£ 5.2539
$ 4.2231

Mai multe ştiri online:

"Valsând" cu Marile Puteri... România și începutul „aventurii“ sale politice

Ştire online publicată Miercuri, 24 Ianuarie 2018. Autor: Cuget Liber Online.
Undeva, pe „bătrânul continent“, Principatele Române au încercat și au reușit un prim pas pe drumul unității structural statale moderne, am numit aici „Mica Unire“, ce va fi multiplicat în anii următori (obținerea Independenței, revenirea Dobrogei
la Țară și a Sudului acesteia) în vederea atingerii obiectivului național din 1918: Marea Unire. 


Simbol al primei etape temporale este Alexandru Ioan Cuza, cel despre care consulul francez la Iași, Victor Place, într-un raport înaintat ministrului Afacerilor Străine al Franței, spunea: „Dl. Cuza, care apreciază cu judecată lucrurile, califică el însuși venirea sa la putere, ca venirea la putere nu a unui om, ci a unui popor”. 


Rapoartele diplomatice din perioada premergătoare și după evenimentele din 5-24 ianuarie 1859 sunt numeroase. Era clar că „undeva”, la Dunăre, „problema românească” devenea presantă pentru sistemul Relațiilor Internaționale de atunci. Astfel, într-un raport al consulului Belgiei la București, către ministerul de resort, Jaques Poumay a punctat: 


„Așa precum am avut onoarea a informa pe Excelența Voastră prin ultimul meu raport, prințul Alexandru Ioan I și-a făcut intrarea în București. 


De la orele 10 dimineața, întinsa câmpie de la Băneasa, la una din barierele capitalei, a fost invadată de oameni, trăsuri și o mulțime de călăreți. Un cort se ridicase în care autoritățile militare și civile, membrii uniunii politice și șefii diferitelor corporații îl așteptau pe prinț pentru a-i oferi potrivit unui vechi obicei pâine și sare. 


Toate casele orașului erau pavoazate. Pretutindeni erau drapele, ghirlande de flori, pretutindeni se putea citi această deviză scrisă cu caractere mari: Unirea face puterea. 


Mitropolitul i-a adresat un mic discurs. Prințul i-a răspuns cu politețe și a depus următorul jurământ: 


Jur în numele Sfintei Treimi și în prezența țării, că voi apăra cu sfințenie drepturile și interesele Principatelor Unite, că în timpul domniei mele voi veghea cu respect legile întru totul și pentru toți, că nu voi avea în vedere decât binele și fericirea națiunii române. Dumnezeu și compatrioții mei să mă ajute!”. 


Raport premergător conferinței internaționale 


Dacă Jacque Poumay, în finalul raportului său, a precizat că reprezentanții consulari încă nu s-au prezentat oficial lui Cuza, câteva zile mai târziu, consulul britanic la București, Robert Colquhoun, a înaintat ambasadorului Marii Britanii la Constantinopol, dar și ministrului său de Externe, un raport în care a relatat pe larg discuția avută cu Alexandru Ioan Cuza, cât și date despre întâlnirile celorlalți reprezentanți ai diferitelor state ale Europei cu acesta. Principala problemă vizată: gestionarea „situației” până la întrunirea unei conferințe internaționale. 


„Nu l-am putut vedea pe domnitor decât în dimineața de 26 (...) M-a impresionat candoarea lui și, desigur, ceea ce a declarat în materie de politică internă și administrație. El a ascultat cu atenție ceea ce am considerat de datoria mea să-i comunic, părând că înțelege pe deplin dificultatea poziției sale. Mi-a spus despre cererea care a făcut-o puterilor de a se retrage dacă Europa va garanta dorința națiunii și le va da un domnitor străin, că, în ceea ce privește unirea sub el, se va înclina cu respect în fața hotărârii puterilor, exprimată prin Conferință, apoi s-a însuflețit și a spus: 


Dar domnule Colquhoun, trebuie să vă atrag atenția că, dacă Turcia își pierde vremea să vină cu o forță armată în Muntenia pentru a ne împiedica să ne manifestăm, nu ezit a vă spune, că mă voi plasa în fruntea poporului meu și dacă va trebui să cădem, eu voi fi primul care îmi voi oferi pieptul, dar va curge sânge. 


Citez cuvintele lui pentru că, spre surpriza mea, le-a repetat în trei perioade diferite în decursul convorbirii.
Discutând cu colegii mei din Franța, Prusia și Belgia am aflat că nu se pronunțase în fața lor cu privire la Turcia așa cum a făcut-o cu mine, poate pentru că ei nu i-au vorbit în mod deschis, așa cum am considerat eu de datoria mea să o fac. Agentul austriac nu l-a vizitat încă, cel rus o face zilnic”. 


Pregătiți să lupte împotriva Imperiului Otoman 


Pentru reprezentantul Regatului Unit, lucrurile erau clare: aici, într-un colț de Europa, Principatele Române de data aceasta unite, aveau în fruntea lor un principe pregătit să lupte împotriva unui mare imperiu - cel Otoman, înfruntând toate celelalte mari centre de putere de la acea dată.


Mai târziu, istoricul francez Paul Henry în lucrarea „L’abdication du prince Cuza et l’avenement de la dynastie d’Hohenzollern au trȏne de Roumanie” scria: 


„Prea multe interese se ciocneau în preajma Dunării; prea multe tratate autorizau amestecul puterilor în treburile Principatelor”.
Dar, cu toate acestea, cuvintele lui Titu Maiorescu din lucrarea „Istoria contimporană a României 1866-1900” sunt definitorii: „În chiar această multiplicitate și divergențe de interese stă putința liberei noastre dezvoltări”. 


Din perspectivă istorică, merită subliniat faptul că într-un Timp... „nebun”, al imperiilor ce se confruntau sau nu, viitorul stat ce se va numi România își începea „aventura” sa istorică. Iar începutul ca și „drumul” său prin secole nu au fost firave. Putem vorbi despre o combinație între finețea diplomatică împletită, de multe ori, cu vărsare de sânge sau impuneri ale vremurilor.
Iar „aventura” nu s-a terminat... Suntem contemporani cu ea... 


Conf. univ. dr. Mariana COJOC, 
Facultatea de Istorie și Științe Politice, 
Univ. „Ovidius” din Constanța


Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7674 secunde