Unde nu e bine să cumperi teren pentru casă

946
Unde nu e bine să cumperi teren pentru casă - casa1314203165-1355870989.jpg
"Am găsit un loc de casă care-mi place, dar sunt ceva probleme, printre care și doi co-paci care trebuie să fie musai tăiați. Proprietarul a fost sincer, mi-a spus că a vrut să-i taie, dar nu i s-a dat autorizație. Dacă el n-a reușit, mă gândesc că nici mie n-o să-mi fie prea ușor. Chiar nu se poate tăia un pom fără autorizație și când e vorba de un loc de casă, că doar nu încurajează legea să trăiești în întuneric pentru un amărât de pom?" (L. Manea).


v v v

Domnule Manea, alegerea te-renului pe care urmează să se construiască o locuință nu este deloc o problemă simplă, iar dacă nu este tratată la timp cu toată responsabilitatea, regretele ulte-rioare nu vor schimba consecințele unei opțiuni incorecte. Pentru a vă ajuta, am cerut ajutorul expertului imobiliar Cristian Nane, care ne-a spus din start că viitoarea casă trebuie să beneficeze de cât mai multă lumină naturală. De aceea, este extrem de important să vă asigurați înainte de cumpărarea terenului că lumina nu este obturată și că lucrurile așa vor rămâne și în viitor. Asta înseamnă că este de preferat să nu existe copaci pe locul unde se va construi casa ori foarte aproape de aceasta. Cât privește tăierea pomilor, într-adevăr, este nevoie de autorizație în acest sens. Dacă vă place terenul, rugați proprietarul să mai facă un demers la primăria de care aparține terenul și să ceară autorizație pentru tăierea copacilor care vă deranjează.

De asemenea, expertul nu recomandă nici terenurile aflate într-un sens giratoriu ori într-un ansamblu de locuințe proiectat în cerc, dar nici pe cele aflate într-o fundătura de drum, în vârful unui deal sau înconjurate din toate părțile de zone mai înalte. Nici lângă un pod nu este bine să vă construiți o casă.

Având în vedere cât de importantă este această problemă, vă sugerează să nu vă grăbiți și să cereți părerea unui cunos-cător, care va ști să analizeze terenul din toate punctele de vedere abia după ce-l va vedea cu ochii lui.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 13 Octombrie 2012
Stire din Actual : Opt tineri uciși într-o sală de sport
Pagina a fost generata in 0.4304 secunde