Un "petic de hârtie" este cadoul pe care un puști îl așteaptă de la Moș Crăciun

730
Un
Nu este vorba despre o hârtie oarecare, ci chiar de certificatul său de naștere, pe care încă nu-l are, deși a împlinit șapte ani, din cauza comodității părinților. Trist este că băiețelul a început să conștientizeze și să resimtă consecințele lipsei acestui act. Totuși, speră că Moș Crăciun îi va aduce în dar propria identitate.

Potrivit șefei Serviciului de Stare Civilă Constanța, Rodica Crăciun, copilul mai poate fi ajutat să aibă un nume, cu condiția ca părinții sau măcar unul dintre ei să urmeze procedura legală de înregistrare tardivă a minorului.
Să fii părinte nu înseamnă doar să aduci pe lume un copil, ci să-ți asumi și responsabilitățile pe care le incumbă acest important statut. Din păcate, există mame, există tați, pentru care comoditatea - soră cu inconștiența, este mai presus decât interesele propriului copil. Unii împing indiferența atât de departe, încât nici măcar nu le pasă că pruncii lor, ajunși chiar la vârsta școlară, nu dețin nici măcar actul care să le dovedească identitatea!
O asemenea situație a fost relatată de Elena S., bunica lui Alexandru, un băiețel care împlinit șapte ani în luna iulie a.c., dar nu are încă certificat de naștere. Totul, din cauză că părinții (care la data nașterii lui aveau o relație de concubinaj, iar între timp s-au despărțit) nu au dat importanță acestui… amănunt. Habar n-aveau că, în lipsa unui certificat de naștere, copilul va fi privat de drepturile și privilegiile pe care le acordă statul prin lege. De exemplu, nu va putea fi vaccinat, nu va putea beneficia de alocații de sprijin și, cel mai rău, nu va fi primit la școală, nu-și va putea găsi o slujbă, cu alte cuvinte, va avea un parcurs al vieții plin de vulne-rabilități.
Lucrurile s-au complicat după ce băiețelul a auzit că prietenii lui de aceeași vârstă se pregătesc să meargă la școală. Își tot întreba mama de ce nu-i cumpără și lui uniformă și rechizite. Când a aflat că nu va fi primit la școală pentru că nu are certificat de naștere, șocul copilului a fost maxim. Chiar și la această vârstă a înțeles că el nu e ca alți copii, că e ceva în neregulă cu situația lui. Impresionată de atitudinea copilului, o persoană care cunoștea situația a apelat la înțelegerea conducerii unei școli, sub promisiunea că problema va fi rezolvată cât de curând. Din păcate, mama micuțului a rămas în conti-nuare impasibilă, considerând că din moment ce copilul a fost primit la școală, problema e ca și rezolvată. "Se mai poate face acum, legal, ceva, în chestiunea asta? Nepoțelul meu îl roagă de zor pe Moș Crăciun să-i aducă în dar acest petic de hârtie" - ne-a spus, cu lacrimi în ochi, bunica paternă a băiețelului, impresionată de felul cum gândesc… copiii din ziua de azi.

Procedura de înregistrare tardivă
Pentru ca astfel de situații să se rezolve, Rodica Crăciun, șefa Serviciului de Stare Civilă Constanța, le recomandă celor în cauză să solicite spitalului unde s-a născut copilul o copie (duplicat) după ceea ce se numește constatatorul de nou-născut. Apoi, să demareze o acțiune în instanță, prin care să ceară înregistrarea tardivă a copilului, pentru care se va plăti doar o taxă de timbru. Abia după ce se obține sentința definitivă și irevocabilă, aceasta se aduce la Oficiul de Stare Civilă de către orice persoană interesată: părinți, unul dintre părinți, un avocat și se înregistrează din oficiu, urmând ca ulterior să fie eliberat actul de naștere.

Protecția Copilului se va implica
Roxana Onea, purtător de cuvânt la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, ne-a spus că instituția pe care o reprezintă s-a implicat de foarte multe ori în astfel de acțiuni. Așadar, având în vedere atitudinea mamei, îi recomandă bunicii copilului să se prezinte la sediul DGASPC. Apoi, prin implicarea Serviciului de consiliere pentru familie și copil și a departamentului juridic din cadrul Protecției Copilului, se va lua legătura și cu mama, care are oblicația să colaboreze cu instituțiile statului pentru a obține certificatul de naștere al copilului, având în vedere că la mijloc sunt interesele minorului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 08 Decembrie 2010
Stire din Cetățenești : Tobă
Luni, 06 Decembrie 2010
Stire din Cetățenești : Cârnați de casă
Pagina a fost generata in 2.7658 secunde