Trebuie trecute la întreținere animalele de companie?

Miercuri, 04 Aprilie 2012, 22:13
9053
Legea nu prevede în mod expres datorii suplimentare pentru stăpânii animalelor de companie, dar nici nu interzice luarea de către asociația de proprietari a unor măsuri împotriva stăpânilor iresponsabili de câini sau alte animăluțe.

Teoretic, animalele de companie crescute la bloc sunt trecute la întreținere din cauză că produc diverse neplăceri vecinilor, care se plâng că nu mai suportă mizeria, părul, zgomotul produse de acestea, dar și de teama pe care o provoacă unora. Toate astea atrag și cheltuieli nejustificate pentru asociație, cum ar fi curățenia suplimentară după cei care fac mizerie pe spațiul comun, consum de energie electrică pentru lift (care ar fi special folosit pentru plimbarea câinelui de două-trei ori pe zi), încălcarea programului de liniște și somn.

Liliana Moroșanu ni s-a plâns că din cauza unor câini și pisici care nu fac rău nimănui "Am ajuns să fiu hulită în bloc. Ca să astupe gura nemulțumiților, asociația mi-a trecut câinele și pisica la întreținere, am ajuns să plătesc mai mult cu 20 de lei pe cap de animal. Problema e că la alte blocuri nu se ia niciun ban. Trebuie sau nu trebuie să fie trecute la întreținere animalele de companie? Eu am cerut să văd legea, dar s-au făcut că plouă… mi-au zis că așa au hotărât oamenii. Dar ce, locatarii sunt cumva Parlamentul României, să facă legi?". Nemulțumiri asemă-nătoare ne-au semnalat și Victoria Alecu, și Cosmina Panait, care, pentru a evita conflictele cu vecinii, ar fi dispuse să plătească supli-mentar la întreținere pentru câinii pe care îi dețin, însă numai dacă legea și numai legea le obligă în acest sens.

Legea nu spune nimic

Este normal ca locatarii să invoce legea care dă dreptul asociației să-i împovăreze dintr-un motiv sau altul. Referitor la obligațiile fi-nanciare ale stăpânilor animalelor de companie, legea care guvernează activitatea asociațiilor de proprietari nu prevede nimic. La fel de adevărat este însă că nici nu interzice asociației să ia anumite măsuri împotriva locatarilor care-și ignoră responsabilitățile ce le revin ca stăpâni ai animalelor. Majoritatea conflictelor pe această temă (o problemă de aceeași… vârstă cu viața la bloc, s-a acutizat, ce-i drept, în ultimii ani, când numărul necuvântătoarelor a crescut, ajungând, în unele cazuri, și la peste 30 într-un apartament!.

Locatarii stabilesc taxa și regulile

Pentru clarificarea lucrurilor, este bine să se știe că măsurile împotriva stăpânilor de animale sunt luate numai în interiorul fiecărei asociații de proprietari, în cadru organizat: "Moda asta de a crește animale la bloc a băgat tot timpul vrajbă între locatari, au fost și scandaluri de pomină din pricina asta. Ca președinte de asociație, eu cred că lucrurile ajung atât de departe pentru că cei din conducerea asociației nu explică ambelor părți ce se poate face în asemenea situații ca să nu mai existe discuții", ne-a spus Carol Bulgaru, care ne-a explicat că aceste hotărâri trebuie să fie prevăzute în statutul asociației, iar valoarea taxei să fie adoptată de adunarea generală, la stabilirea bugetului anual. Practic, este vorba despre o măsură care se referă strict la plata unei sume fixe lunare cu titlu de "cheltuieli pe beneficiari" (în condițiile prevăzute la art. 47 lit.d din Legea nr. 230/2007 și art. 50 alin. (2) din H.G. nr. 1.588/2007) și se va aplica pentru numărul de animale de casă pe care îl are fiecare proprietar.

Există și o portiță…

În situația în care animalul unui proprietar nu face gălăgie, mizerie, nu e plimbat cu liftul și nu e agresiv, nu provoacă teama vecinilor etc., atunci acesta poate fi scutit de taxă, pe baza unei cereri-angaja-ment întocmită de proprietar și adresată președintelui asociației.

De reținut că dacă ulterior, se constată încălcarea angajamen-tului, atunci proprietarului respectiv i se va anula cererea și va fi intro-dus la plată.


Articole din Cetățenești


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.3026 secunde