Din ciclul: "Reclamațiile, ca un hobby"

"Toți din bloc s-au pornit contra mea!"

660

Articole de la același autor

Pe motiv că ar fi singurul "om corect din bloc", care nu "înghite" nici "abuzurile" reprezentanților asociației de proprietari, nici pe cele ale colocatarilor, un locatar consideră că toți cei vizați îi sunt ostili datorită obiceiului său de a-i reclama "că sunt complici la tot felul de ilegalități".

În replică, cei vizați susțin că au de-a face cu un… reclamagiu de profesie, care, culmea, el însuși recunoaște cât de mult îi place să-i pună pe toți pe jar, "dar cu toate astea continuă să ne reclame unde vrea el!".
"Cei din bloc m-au poreclit Sultanul din cauză că îmi place să mă dau mare și toți s-au pornit contra mea! Numele meu este A. Iuliu și am 52 de ani. Nu e vorba că, la vârsta mea, vreau să-mi știe cineva de frică, dar nici nu suport să fiu fraierit! Eu citesc tot felul de ziare, mă uit și la televizor și peste tot se spune că societatea n-o să meargă înainte dacă noi o să înghițim tot felul de abuzuri. Chiar cei de la Protecția Consumatorului ne învață cum să ne cerem drepturile. Dar așa e românul nostru, învățat să înghită și să tacă, iar dacă reclamă ceva, îi sar toți la beregată! Asta pățesc eu din cauza președintelui de la asociație și a locatarilor care fac tot felul de renovări în apartamente fără să aibă autorizație. De exemplu, recent, familia Vinea, care locuiește deasupra mea, și-a cumpărat un apartament mare, cu trei camere și de șase luni nu mai termină șantierul. Știu sigur că a spart și o grindă de rezistență și l-am reclamat la asociație, pentru că omul mă sfidează, însă toți sunt complici, și asociația, și oamenii și nu le pasă de situația asta gravă. Președintele mi-a spus că are autorizație, iar când l-am întrebat de ce au intrat unii în boxa mea de la subsol, mi-a întors spatele. Am chemat sectoristul, dar nu l-a găsit acasă pe proprietar și a lăsat-o moartă. O să-l reclam la comandant, altădată să mă ia în serios! Vedeți și dumneavoastră ce de cutremure sunt și dacă toți tăcem și nu-i punem la punct pe cei care atacă rezistența blocurilor, ne merităm soarta! Iar dacă reclami ce te apasă, în loc să fii lămurit, te pricopsești cu porecle și nimeni nu mai vorbește cu tine! Vă rog pe dumneavoastră să verificați la asociație și o să vă convingeți că nu bat câmpii! Ar trebui să-mi mulțumească pentru că mă gândesc la binele tuturor!" -
v v v
Din capul locului, Aurel Ion a ținut să ne spună că este președintele asociației de proprietari de aproape cincisprezece ani și în toată această perioadă a primit destule reclamații fanteziste, însă cu un "reclamagiu de profesie n-am avut încă onoarea să colaborez. Nea Iuliu poate să pară, până la un punct, om cumsecade, numai că are mania reclamațiilor".
Referitor la cazul invocat, reprezentantul asociației ne-a spus că a văzut cu ochii săi autorizația pe care familia Vinea a obținut-o de la primărie pentru a-și putea efectua câteva lucrări de renovare în apartament: "Nici vorbă să atingă cineva structura de rezistență, dar m-a sâcâit pe tema asta ori de câte ori aveam încasări. Vă dați seama că om sunt și eu, am cedat până la urmă, mai ales că ne acuză pe toți că suntem complici și ne-am unit contra lui! Eu ce pot să fac dacă omul are autorizație?".

"Poliția a zis că-l amendează dacă nu se liniștește!"
Pentru că ori de câte ori i se pare ceva suspect în bloc, A. Iuliu anunță și poliția, președintele asociației ne-a confirmat că el însuși a participat la o discuție în prezența sectoristului din zonă și nu i-a fost ușor să suporte atitudinea "total nepoliticoasă față de un om al legii, care i-a spus deja că dacă nu se liniștește, o să-l amendeze".
Încercând o caracterizare a colocatarului veșnic nemulțumit, președintele asociației l-a descris ca pe un om care caută nod în papură și al cărui hobby de bază este acela de a reclama: "Când s-a făcut curățenie la subsol, unde are și el o boxă, a reclamat toți locatarii la poliție. Mai sunt doi reclamagii, dar nu de nivelul lui. Sincer, nici nu știm cum să-l mai luăm ca să evităm scandalurile!".
v v v
Se știe că numărul… reclamagiilor de profesie este destul de mare, mai ales la nivelul unui oraș cum este Constanța. Considerați că acest fenomen ar putea fi stopat din fașă dacă nici măcar unul dintre ei nu ar fi… iertat de amenzile prevăzute de lege pentru reclamații nefondate (cuprinse între 100 și 500 de lei), sau că astfel de oameni ar putea avea probleme de sănătate și trebuie trecuți cu vederea?

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Miercuri, 17 Martie 2010
Stire din Cetățenești : Fotografii de la cititori
Marţi, 16 Martie 2010
Stire din Cetățenești : Fotografii de la cititori
Pagina a fost generata in 1.9484 secunde