SEMNALE

Țeapă românească: preț umflat pe drumul de la raft la casă!

1494
Țeapă românească: preț umflat pe drumul de la raft la casă! - fc5b6765b1c9cfaecea48ae71df4d279.jpg
Potrivit reglementărilor privind protecția consumatorului, prețul de la raft al unui produs trebuie să fie în concordanță cu prețul marcat la casă.

Dintre nenumăratele nereguli consemnate de inspectorii Comisa-riatului pentru Protecția Consuma-torului, practica unor comercianți privind diferența dintre prețul afișat la raft și cel plătit de client la casă este, de departe, cea mai întâlnită. Nu că ar fi nevoie neapărat de aceste rapoarte pentru a se constata acest abuz! Nici vorbă, pentru că astfel de semnale am tot primit de-a lungul timpului la redacție. Însă despre tupeul de a schimba, mai bine zis de a umfla prețul pe scurtul traseu de la raft la casa de marcat în micile magazine, nu prea ne-a fost dat să auzim.
"După ce am tot fost păcălită în mărețele hipermarketuri ale patriei, mi-am făcut obiceiul să nu plec la cumpărături fără micuțul meu calculator. După ce plătesc și primesc bonul, consult frumos lista mea cu prețurile de la raft și cele de pe bon, iar dacă văd vreo diferență, începe scandalul. Sunt vreo două casiere care mă știu ca pe un cal breaz, dar nu mă interesează. Același lucru îl fac și când merg într-un magazin mai mic. Știu câți bani am în buzunar, trebuie să știu la ce cheltuieli mă arunc, ca să evit situațiile ridicole. Nu mai vreau să dezvolt acum subiectul referitor la hipermaketuri, intenția mea e să atrag atenția ce grozăvii se pot întâmpla și în magazinele de cartier, unde clienții și vânzătorii se cunosc. Concret, mi s-a întâmplat de câteva ori într-un magazin mai măricel de cartier să iau un produs din raft cu prețul afișat corect, iar la casă, vânzătoarea să bată cel puțin cu 0,5 bani mai mult. Și asta la produsele un pic mai scumpe, nu iartă nimic. Justificarea vânzătoarei a fost că taman în acel moment a primit alte nomenclatoare de prețuri, mai băgând și motivul că magazinul are program non-stop și nu poate să închidă ca să modifice prețurile. O dată am înghițit gălușca, dar am urmărit-o și am observat că repetă figura și la alții. Am vrut să chem poliția, dar mi-a venit ideea să vă întreb întâi pe dumneavoastră dacă e corect să se schimbe prețurile în timpul cumpărării?" (Florena Marcu, 46 ani).
v v v
Categoric, această practică este incorectă, întrucât normele privind protecția consumatorilor îi obligă pe comercianți ca prețul afișat la raft să fie identic cu cel încasat de la cumpărător. Este posibil ca unii să profite de lipsa de atenție a clienților, apelând la tot felul de tertipuri doar în scopul de a-i păcăli.
Indiferent de aceste preocupări, toți comercianții știu, sau ar trebui să știe, că prețurile trebuie afișate în loc vizibil și într-o formă neechivocă, ușor de citit. Referitor la modificarea lor, aceasta se face în afara programului sau, dacă nu se întâmplă așa, atunci când se intenționează această operațiune, trebuie să se afișeze un anunț vizibil, în care să se specifice că prețurile de la rafturi nu mai sunt valabile în acel moment. Ca să nu mai vorbim că în magazinele mai mici, astfel de atenționări se pot face și verbal, lucru care ar permite evitarea situațiilor de genul celei descrise mai sus.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2239 secunde