"Te omor ca Cioacă pe Elodia, dacă nu stai în banca ta!"

1018
2

Articole de la același autor

Astfel de amenințări vin din partea unor soți violenți, care după ce își snopesc consoartele în bătaie, le avertizează că dacă îndrăznesc să obțină certificate medico-legale sau să-i reclame la poliție, vor sfârși ca Elodia.

Partea bună este că aceste certificate de constatare medico-legală pot fi obținute și după mai mult timp de la momentul agresiunii. Din păcate, multe victime, fie nu dețin această informație, fie nu se ocupă să intre în posesia documentului de frică, din neputință sau din alte motive, lăsând ca timpul să le vindece și rănile fizice, și pe cele sufletești. În aceste condiții, nu e de mirare de ce studiile arată că româncele sunt "șocant de tolerante față de violența în familie". Iar expresii de genul "Bătaia e ruptă din rai!" sau "Un bărbat care nu își bate femeia nu o iubește cu adevărat!" au, și în mileniul III, foarte mulți adepți.

Toate au o limită

Când le ajunge însă cuțitul la os, oricât de încolțite și de amenințate ar fi de partenerii lor, femeile capătă curajul de a întoarce… armele împotriva acestora: "Soțul meu e tare agitat, am suportat la bătăi în 12 ani de căsnicie, mereu am vrut să-mi scot certificat de la Medicina legală, dar mă amenința că dacă fac asta, o să fugă cu copilul din țară. De când s-a întâmplat cu biata Elodia, numai asta aud de la el: «Te omor ca Cioacă pe Elodia, dacă nu stai în banca ta!«. I-am spus că dacă mă omoară ca Cioacă, o să ajungă lângă el, și asta l-a scos complet din minți. Acum vreo lună și ceva, m-a bătut de nu mai știam de mine, noroc că băiețelul era la școală. Când mi-am revenit un pic, i-am spus că divorțez și merg să-mi scot certificat medical. Îi e frică de pușcărie, și-a lut imediat concediu, a adus-o și pe maică-sa la noi să mă păzească, m-au oblojit amândoi până mi-au trecut rănile. Iar după ce m-am vindecat, mi-a spus, rânjind, că acum n-am decât să merg la Medicina Legală și să scot câte certificate vreau! Ca să primești certificat de la legist, trebuie să mergi fix în ziua bătăii? E gratuit sau se dă pe bani grei?".

Termen de 30 de zile

După cum am aflat de la Serviciul Județean de Medicină Legală Constanța, victima unei agresiuni fizice poate solicita un certificat de consta-tare de la medicul legist, din proprie inițiativă, fără nicio adresă oficială, în maximum 30 de zile de la eveniment.

Adresă de la Poliție

Dacă însă din diverse motive (frică, boală, nehotărâre), victima nu a putut să se prezinte spre a fi examinată sau, între timp, deși nu au trecut cele 30 de zile, dar leziunile de pe corp au dispărut, va trebui anunțată Poliția și se va explica motivul întârzierii. Poliția va emite o ordonanță către Serviciul de Medicină Legală și va înmâna victimei o adresă pe care o va prezenta acestui serviciu, în vederea examinării.

Certificatul de constatare - 39 de lei

De precizat că orice examinare medico-legală este posibilă contra cost, tarifele prestațiilor de acest fel fiind foarte clar reglementate prin Hotărârea nr. 1609 din 8 noiembrie 2006 a Guvernului României. Însă, o examinare medico-legală de constatare costă 39 de lei. Apoi, în funcție de fiecare situație în parte, de necesitatea realizării unor expertize, tarifele pot fi diferite, dar sunt prevăzute în același act normativ, cei interesați putând să le consulte și pe internet.

Situație alarmantă

Din păcate, violența împotriva femeii este o realitate cruntă, iar la nivel național, statisticile sunt contradictorii și din cauză că foarte multe asemenea evenimente rămân secret de familie. Totuși, după intrarea în vigoare a Legii 25 din 2012 privind prevenirea și combaterea violenței în familie a fost lansat un studiu la nivel național, care urmărește numărul ordinelor de protecție date de judecători la cererea victimelor. Iar Constanța figurează printre județele unde s-au dat cele mai multe asemenea ordine. Pe de altă parte, estimările ONU arată că abuzurile la nivel mondial nu doar persistă, ci sunt în creștere.

Cât privește oprirea violenței asupra unei femei, s-a ajuns la concluzia că aceasta se poate realiza efectiv doar prin responsabilizarea agresorului și creșterea încrederii victimei că va fi protejată și sprijinită să ajungă la o viață în siguranță. Cât timp nu se întâmplă asta, vom continua să ne întrebăm de ce româncele acceptă bătaia bărbatului?

Comentează știrea

mari
30 octombrie 2014
Ocazie!

Cele mai noi locuri de munca! Seriozitate maxima! Contract legal si incheiat imediat! Au inceput primele plati! Foarte multi oameni lucreaza deja cu noi! NU e joc piramidal si NU e MLM! Cei care au inceput activitatea sunt foarte multumiti! Lucrati 3 ore pe zi, ca operator online, si castigati 300 dolari lunar! Va trimitem detalii dupa ce expediati textul "Info" la adresa de email: [email protected]

admirator
30 octombrie 2014
daca nu le invatati

cum sa previna violenta si sa dezarmeze -cu calm si inteligenta- masculii deslantuiti... va fi si mai rau, pe viitor. Eu mi-am facut datoria si am prevenit pe toata lumea. De aici incolo, nu ma mai intereseasza proastele voastre care starnesc furia si ura barbatilor si apoi, in loc sa-i calmeze, toarna gaz peste foc. Ca asa au fost invatate de niste zuze descreierate, pline de frustrari. Si care nici nu au familie, in cele mai multe cazuri si urasc barbatii cu o furie viscelara... In fond, sa-si mai tina si ele fundul acasa! Cand va spuneam ca barabtii nu se tem de puscarie si pedepsele voastre, ma faceati nu stiu cum... E abia inceputul. Si -de fapt-, Cioaca nici nu si-a omorat sotia. A fost condamnat la ordinul misandrelor turbate. Probele nu indica -indubitabil- crima lui.

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 22 Octombrie 2014
Stire din Eveniment : Răzbunare a dealerilor  de etnobotanice?
Sâmbătă, 13 Septembrie 2014
Stire din Social : Telefonul Copilului răspunde și mămicilor
Pagina a fost generata in 0.6247 secunde