Supărați foc pe primărie: "Domnule Mazăre, așa nu mai merge!" IMAGINI REVOLTĂTOARE

2615
10

Articole de la același autor

Incredibil, dar adevărat: nu de ieri, de azi, ci de peste 22 de ani, sub ochii îngăiduitori ai autorităților, un teren viran de pe domeniul public de circa 4000 metri pătrați continuă să fie un focar de infecție, dar și rai al persoanelor dubioase, spre disperarea locuitorilor din zonă. Disperați că iarna e pe sfârșite, iar după venirea căldurii, vor reapărea în peisaj și "bălăriile-paravan" care, an de an, depășeau înălțimea unui pom, iar zona va fi același "WC în aer liber", locuitorii blocurilor K, M, N de pe strada Solidarității și zonele limitrofe din Inel II cer imperios Primăriei și Poliției ca din minim respect, măcar în ceasul al doisprezecelea, să înțeleagă că trebuie să pună capăt aces-tei situații. 


Mai exact, este nevoie de acțiuni serioase, nu de interven-ții… de ochii lumii, astfel încât romii și "boschetarii" care-și fac veacul aici, întreținând atâta mizerie, să dispară definitiv din peisaj, iar terenul să fie transformat într-un parc. Ca plătitori corecți de taxe și impozite, din ce în ce mai împovărătoare, au și câteva sugestii pentru edilii constănțeni, căci nu mai suportă, în fața ochilor, eterna cloacă.


"Niciun un loc de joacă în tot cartierul!"


În vreme ce trecătorii întorc capul în partea cealaltă, nedorind să-și strice ziua din cauza acestui loc dezolant, locatarii celor 15 blocuri din această zonă își strigă, de 22 de ani, neputincioși, disperarea față de eterna nepăsare a edililor în legătură cu acest focar de infecție. Pentru a nu mai invoca lipsa banilor, oamenii le propun edililor ca beneficiarii ajutorului social, care ar trebui să presteze în folosul comunității, să fie folosiți pentru salubrizarea și amenajarea acestui teren într-un parc, în care să se poată juca și copiii din această zonă: 


"Avem probleme mari și cu scor-monitorii în gunoaie, care iau toate pubelele ce străjuiesc acest teren la rând, își opresc de acolo peturi și ce mai cred ei, iar pe restul le aruncă pe terenul ăsta, iar vântul le împrăștie peste tot, și pe scara blocului ne împiedicăm de ele. Domnul primar Mazăre, în fiecare campanie ne promite că o să ne facă un parc, apoi uită. Vrem să știe că așa nu mai merge, deci să facă bine și să-i pună pe cei ce primesc ajutor social din salariile noastre, majoritatea modeste, să întrețină curățenia aici și să ajute să se facă parcul odată. Țiganii fac scandal pe lângă pubele, își fac nevoile unde nimeresc, cu copii cu tot, iar copiii noștri n-au un loc de joacă. Dacă un teren ca ăsta nu e în folosul contribuabililor, înseamnă că s-a zis cu respectul față de constănțeni!".


Asta-i forța Poliției?


"A mai venit Poliția după ce ne-am plâns noi, a pus… biciul pe ei, primăria a mai curățat cât de cât, dar după câteva zile, au reapărut și caii cu căruțele la pachet, și toate mizeriile planetei. Atâta forță are Poliția în orașul ăsta?" – se întreabă un alt locuitor.
"Oare dacă locuia în zonă cineva mare din primărie, ar fi suportat să fie înconjurat de gunoaie, de câini, de tot felul de dubioși și scandalagii? Stați așa, cum dă căldura, terenul se umple de corturi, mulți… locatari fiind copii mici și foarte mici, nespălați, vai mama lor, care te agasează cu cerșitul, își fac nevoile peste tot… Am chemat poliția de atâtea ori, dar nu s-a schimbat mare lucru. Chiar așa, nu pot să-i dovedească?". De la Secția IV Poliție am primit și noi asigurări că se fac descinderi în această zonă… de risc, însă, la câteva zile, indivizii cu pricina își reocupă pozițiile și continuă să facă ce știu ei mai bine. 


Mizeria și scandalurile le-au ajuns la os!


Locuitorii blocurilor, împreună cu reprezentanții asociațiilor de proprietari, ale căror priviri par condamnate să suporte sordida panoramă, dar și eternele scandaluri, mai ales nocturne, au făcut nenumărate apeluri către primărie, în speranța că pe locul cu pricina se va amenaja un parc, cu locuri de joacă pentru copii și alte utilități moderne. Din păcate, din 1990 și până în prezent, locul devine mai mizer de la o zi la alta. 


Oamenii s-au gândit să trimită fotografii… de la fața locului la forurile europene, ca dovadă a "respectului autorităților constănțene față de mediu. Poate că o să-i întrebe mai marii Europei pe ce se duc atâtea impozite și taxe, dacă noi tot într-o mizerie trăim!". În speranța că semnalul lor de astăzi va fi tratat cu responsabilitate și nu cu acțiuni anemice, astfel încât această rană deschisă de pe obrazul Constanței să se vindece definitiv, au amânat acest demers. "Ținem la acest oraș, nu vrem să-l criticăm pe la alte porți, însă domnul Mazăre trebuie să știe că așa nu mai merge!".


Comentează știrea

Raspopitu
4 februarie 2013
rahatii de caini spalati

Domule primar asa nu se mai poate! Pentru ce i ce obisnuiesc sa faca joging spre inserat placerea lor a devenit un calvar:trebuie sa memoreze zilnic obstacolele canine pentru ca a doua zi sa poata ocoli cele vechi dar nimeresc in cele noi!Daca tot conduceti consilierii fara probleme avand majoritatea dati un pricaz pentru ca politii de proximitate sa poata sa faca ceva in acest sens :cateva amenzi solide tot e nevoie de bani (scapam de majorarea cu 16% a impozitelor si puteam trece pe locul 3 la cea mai mare giga calorie din lume - inclusiv Brasilia) Cu respect , pentru inceperea lucrarilor de daramare a relicvelor comuniste din zona Cazino)

Spasivo Tovarisch!
4 februarie 2013
Multumim ca ne-ati votat

Un banner electoral spanzurat pe toate bulevardele orasului ne terorizeaza si azi la doua luni dupa alegeri.Bannerul cu pricina nu este ce pare a fi. Bannerul nu reprezinta un gest de politite.El vrea sa ne spuna altceva:"Uitati-va bine la fetele noastre.Noi suntem alfa si omega.Sa va intre bine in cap.Uitati-va inca o data.Tine-ma minte ca vin la voi peste patru ani". Legea electorala are o "greseala de eroare" nu spune cand trebuie sa-ti dai jos tigania de pe stalpi sau de pe ziduri.Daca aveti nevoie pe Madalin Voicu il gasiti pe "sticla" la un post TV.El se pricepe bine la talk-show-uri.Din Austia va pupa cu drag Manuela Mitrea.Manuela va iubeste.Remus Cernea are probleme cu Rosia Montana daca nu ati aflat pana acum.Treaba merge bine la Constanta.

pt primar
4 februarie 2013
stim sa marim taxe

bine ca au stiut sa mareasca taxa pt hunoi de la 3 lei pe luna la 10 lei pe luna, in functie de salariu pe care il castigi parca cel care ia salariu mai mic ar trebui sa faca mai putin gunoi fata de cel care castiga mai mult. Spuneau inainte de alegeri ca nu o sa mareasca nicio taxa si ne trezim cu taxa pt gunoi marita cu 250% . Ce face Polarisul pentru banii astia? strazile din Constanta arata jalnic, nu exista cosuri de gunoi pe strada iar locurile unde se arunca gunoaiele arata jalnic, sunt curatate o data la o saptamana.o sa le arunc gunoiul de la geam si sa il adune daca tot platesc 10 lei pe luna nu ma mai obosesc sa duc gunoiul 200 de metri, sa il adune nemernicii si hotii.

mircea
4 februarie 2013
palazu mare

aceste imagini sunt lux pe langa cartierul palazu mare, pe cand un reporta si de acolo unde timpul a ramas in loc !

Miruna
4 februarie 2013
acest primar si clanul lui nu doresc ordinea si respectarea legii si curateniei si nu ii intereseaza soarta oamenilor

eu v-am m zis de n ori in ultimii 2-3 ani

Miruna
4 februarie 2013
!De fapt nu''misca''nimic in oras si judet fara stirea drogatului si a porcului,mai exact a clanului mafiot din spatele lor!

in caz ca mai sperati sa faca ceva astia

Răspuns la: rahatii de caini spalati
Adăugat de : Raspopitu, 4 februarie 2013
Domule primar asa nu se mai poate! Pentru ce i ce obisnuiesc sa faca joging spre inserat placerea lor a devenit un calvar:trebuie sa memoreze...
Miruna
4 februarie 2013
doresc sa protestez impotriva nesimtirii primarului, a parazitismului angajatilor primariei si neimplicarea generala a insti tutiilor subordonate primariei

1, sa va fie rusine ca orasul asta e plin de maidanezi si gropi de gunoi2,politia locala nu se implica cu mai nimic in solutionarea problemelorscandalurilor nocturne,3,majoritatea angajatilor primariei freaca menta in birouri..sunt doar cateva din nemerniciile aruncate asupra bietilor constanteni de cand a venit ciiuma mazareasca...iata si problema carutelor care merg de-a valma cu gunoaie si peturi -asta cand nu fura -merg rromii sau aia de la tzara nestingheriti de nimeni prin oras,desi e interzis de lege,problema e tot in raspunderea primariei si a politiei locale care e in subordinea lui mazare acum ...ce draku faceti, putorilor?huoooooo

hermes
4 februarie 2013
Solutia este simpla

Demolarea garajelor care uratesc zona aia, amenajarea spatiului cu banci, alei si leagane.Eventual creearea de locuri de parcare frumos amenajate. Mutarea zonei de colectare a gunoiului cat mai departe de acel loc. (intr-o zona locuita sau cu parcari tiganii nu mai au unde sa-si ridice corturile), confiscare si distrugerea carutelor folosite la transport de catre cautatorii de comori din gunoaie.

Miruna
4 februarie 2013
Cta aluneca spre dezastru..cu asemenea primar

desigur in spatele lui mazarica sunt un clan intreg de mafioti si diverse persoane politice ,insa il acuz pe mazarica in calitate de simbol al caracatitei politico-financiaro-interlope care sufoca acest oras si il sugruma prin interesele lor financiare semi infractionale dar in acelasi timp si dezinteresele pt soarta acestui oras!

ityc
4 februarie 2013
gunoiul

mai fratilor acest imbecil (MAZARE)nu a anuntat ca a scumpit gunoiul la facut 10 lei /luna deci o persoana plateste 120 lei/an,de asemenea avem cea mai scumpa taxa la parcare din tara149 lei,cea mai scumpa apa/metru cub din tara,cea mai scumpa gigocalorie din tara,traiasca bosorogi care stau la mina intinsa si care il voteaza.

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 26 Ianuarie 2013
Stire din Cetățenești : Fețele Constanței secolului XXI
Miercuri, 30 Ianuarie 2013
Stire din Eveniment : Recomandările pompierilor pentru ger
Marţi, 29 Ianuarie 2013
Stire din Social : CAPCANE FATALE PENTRU CONSTĂNȚENI
Pagina a fost generata in 1.0992 secunde