"Spune că muncește la negru ca să nu plătească pensie copiilor!"

321

Articole de la același autor

Așa-numita pensie alimentară este datorată de părintele care nu crește copilul pe toată perioada cât acesta este minor, dar și până la împlinirea vârstei de 25 de ani, când copilul își continuă studiile. Dacă nu obține niciun fel de venit, părintele ar trebui să plătească 25 la sută din salariul minim pe economie.

Din păcate, în realitate, mulți părinți aflați în această situație eludează obligațiile ce le revin prin lege. Ba, mai mult, inventează tot felul de motive care să le justifice nepăsarea față de soarta propriului copil. Asupra unei asemenea situații a dorit să atragă atenția și Vasilica Dinu:
"Am divorțat că n-am mai avut încotro, nici după opt luni de la divorț nu mi-au dispărut urmele de la bătăile lui. Problema e că acum
se răzbună pe copii, avem doi împreună, ceea ce înainte nu făcea, avea grijă să nu le lipsească nimic, chit că mie îmi servea numai pumni. Mai nou, ca să se fofileze de la pensia alimentară, mi-a trimis vorbă că muncește la negru, să-mi iau gândul că o să câștig ceva dacă-l dau în judecată. M-am dat mare că-mi pot crește singură copiii, n-am decât să-i cresc, cu asta-mi face capul mare. Dacă e pe-așa, e scutit de la pensia copilului?".

Pensie minimă obligatorie
Faptul că cel obligat prin hotărâre judecătorească să contribuie la întreținerea copilului aflat, după divorț, în îngrijirea mamei, nu muncește, asta nu-l absolvă de obligația de întreținere, care se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului și, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învățătură și pregătire profesională. În această situație trebuie să achite pentru ambii copii măcar o treime din salariul minim pe economie ca și pensie de întreținere lunară. Acest lucru se va putea pune însă în aplicare numai după obținerea unei hotărâri judecătorești (pro-ând în fața instanței că tatăl copiilor are venituri, chiar dacă sunt… la negru). 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3158 secunde