Medicul de gardă

Premergătorul, o fiță?

220
Premergătorul, o fiță? - 25ianmedicpremergator-1359128892.jpg

Articole de la același autor

"O cunoștință mi-a adus cadou un premergător, ca să meargă copilul mai repede. Am încercat un pic, dar mi se pare periculos. Poate să-mi spună un doctor dacă îl ajută sau nu premergătorul pe un copil ca să meargă mai devreme sau e o fiță, ca atâtea altele din ziua de azi? Eu am răbdare, nu mi se pare normal să forțez copilul să meargă dacă nu-l țin picioarele, chiar dacă are zece luni! Vă mulțumesc, Loredana".


v v v

După cum ne-a confirmat și dr. Anca Sima, medic primar pediatru în cadrul Clinicii Homeomed, indiscutabil, mulți părinți fac totul pentru ca odorul lor să meargă mai repede, iar pentru asta, n-au nicio problemă să recurgă la ajutorul premergătorului, că doar pentru asta a fost inventat.

Totuși, medicul a ținut să precizeze că acest dispozitiv nu-l ajută pe bebeluș, ba, dimpotrivă, ar putea să întârzie dezvoltarea lui, un studiu pe această temă demonstrând că premergătorul nu are nicio influență asupra dezvoltării motorii a bebelușului, însă poate constitui un pericol de accidentare a micuțului. Există însă și premergătoare mai sigure, acestea fiind cele fixe, în care micuții învață să se legene, să sară și care sunt prevăzute cu jucării care îi distrează, folosite când mama vrea să țină copilul ocupat și în siguranță.

Pe de altă parte, premergătorul poate fi folosit dacă micuțul dă semne că vrea să stea în picioare, de regulă, în jurul vârstei de opt-nouă luni, de recomandat pentru bebelușii care pot să-și susțină capul. Însă, dacă dispozitivul este ușor de acceptat de unii copii, care se vor simți mai liberi, alții îl vor refuza. Or, eficiența premergătorului este dată și de modul în care acesta este perceput de copil.

Părinții care nu sunt dispuși să renunțe la premergător trebuie să fie însă foarte atenți, să nu lase copilul nesupravegheat, pentru a evita diversele accidente.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 26 Ianuarie 2013
Stire din Diverse : Rodia sau "super fructul" plin de vitamine
Pagina a fost generata in 0.4525 secunde