Poșta redacției

358
"Am o problemă mai compli-cată și vreau să mă adresez direct la șeful Protecției Consumatorului București și să cer o audiență. Ce trebuie să fac pentru asta? Ar fi extrem de important pentru mine să fiu luată în seamă! Vă mulțu-mesc!" (Georgeta Apostol).

v v v

Având în vedere că intenția dumneavoastră este aceea de a vă adresa direct președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, această instituție are o procedură clară pentru reglementarea activității de audiențe, despre modul cum poate avea loc o întrevedere între solicitant și reprezentanții instituției. Concret, persoanele pot solicita audiență, în nume propriu, la președintele Autori-tății numai în situațiile în care acestea sunt nemulțumite de soluțiile propuse de către conducătorii structurilor terito-riale ale Protecției Consumatorului. Abia dacă este îndeplinită această condiție, doritorii trebuie să completeze o fișă de audiență sau să comunice telefonic datele pentru completarea acesteia. Tuturor solicitanților li se va comunica telefonic sau în scris numărul de ordine, data și ora audienței. După completarea fișelor de audiență și în baza acestora, persoana responsabilă cu organizarea audiențelor va solicita, în scris, un punct de vedere din partea șefilor de direcții/servicii/compartimente, după caz, cu privire la aspectele menționate de către solicitant. În cazuri deosebite, audiențele pot fi acordate și de alte persoane de specialitate, persoane împuternicite de președintele/vicepreședintele Autorității, în funcție de problemele care fac obiectul audienței.

O singură audiență

Persoanele care solicită audiența pentru soluționarea de probleme care nu sunt de competența Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nu vor fi înscrise pe lista de audiențe, ci vor fi consiliate și direcționate către instituțiile sau autoritățile competente  pentru rezolvarea problemei. Cei care au primit un răspuns final în urma audienței acordate de președintele ANPC nu mai pot beneficia de încă o audiență având același obiect. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4716 secunde