Poate președintele blocului să dea buzna în apartamentele locatarilor?

3255
2
Poate președintele blocului să dea buzna în apartamentele locatarilor? - 2apriliefondbunonline-1333392495.jpg
Președintele poate intra neanunțat într-un apartament privat doar în situații de maximă urgență (avarii la instalațiile comune care necesită remediere imediată), și cu un preaviz de cinci zile, în alte împrejurări prevăzute de lege.

"Sunt obligat să-i deschid ușa președintelui de asociație când are el chef? Poate să intre abuziv pe o proprietate doar pentru că nu știu cine se trezește și reclamă o închipuire? E casa mea și permit doar cui vreau eu să intre! Care-ar fi problema? Să-mi aducă mandat de la poliție, altfel nu-l las nici moartă în casă. M-am fript o dată, îmi ajunge! Ce poate să-mi facă, mai mult decât să se supere pe mine? A pomenit ceva și de cartea tehnică a blocului, altă trăsnaie! Cât timp plătesc între-ținerea la timp, vreau să fiu lăsată în pace!" (Luciana Dobrici).

Reglementările sunt clare

Așadar, ideea că un reprezentant al asociației de proprietari nu are voie să pună piciorul într-un apartament din simplul motiv că pe un spațiu privat se intră doar cu mandatul poliției este exagerată. După cum ne-a explicat Mihai Ulmeanu, vicepreședintele Uniunii Județene a Asociațiilor de Proprietari, Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, obligă proprie- tarii locuințelor, în urma unor sesi-zări depuse la conducerea asociației, să accepte accesul unui delegat în spațiul privat în vederea efectuării unor inspecții, reparații sau înlocuirii unor elemente de pe proprietatea comună la care se poate avea acces numai din respectivul apartament sau spațiu.

Preaviz de cinci zile

Pentru disiparea dubiilor, proprietarii trebuie să știe că președinții pot obliga locatarii, în urma unui preaviz, ca în termen de cinci zile, respectivul proprietar să permită accesul în spațiul său privat unui delegat din partea asociației de proprietari atunci când este necesar să se inspecteze, să se repare sau să se înlocuiască elemente din proprietatea comună la care se poate avea acces numai din respectivul spațiu privat.

Atenție, fără acest preaviz, pre-ședinții pot accede pe proprietatea privată doar în cazuri de urgență!

Trebuie precizat motivul vizitei

Totuși, chiar dacă legea îi dă dreptul să-și anunțe vizita într-un apartament sau altul înainte cu cinci zile, aceeași legislație îl obligă pe președintele asociației ca în preavizul scris pe care-l prezintă proprietarului să precizeze clar motivul pentru care solicită accesul pe proprietatea individuală.

Refuzul atrage amenzi usturătoare de ambele părți

Locatarii care refuză să accepte accesul delegatului asociației în spațiul lor privat pot primi amenzi usturătoare. Totul, din cauză că legislația prevede un capitol întreg cu obligații care le revin proprietarilor. De asemenea, dacă nu își îndeplinesc atribuțiile și obligațiile pe care le au potrivit legii, și președinții de asociație pot fi sancționați cu amenzi între 500 lei și 3000 de lei.

Referitor la completarea cărții tehnice a blocului (care trebuie să reflecte evoluția construcției, cu toate modificările), și acest lucru se face prin verificări ale președinților de asociație și tot la fața locului. Oricum, în convențiile încheiate cu proprietarii, ar trebui să existe precizări clare cu privire la aceste verificări, astfel încât să nu se încalce dreptul privind inviola-bilitatea proprietății private.


Comentează știrea

80=170
3 aprilie 2012
Carcoteli

Probabil ca "madame" in cauza-a bagat picamerul prin apartament,iar pres. asociatiei a vrut sa vada daca nu s-a afectat structura de rezistenta.Intradevar,in Cartea Tehnica,trebuiesc facute adaugiri la modificarile facute prin apartamente(si,nu numai),altfel asociatia poate primi amenda de a Insp.Teritorial in Constructii.Asta ar trebui sa stie ,acea "madame"(sa citeasca legile,si apoi sa vorbeasca,facand pe suparata---sau sa-si faca vila,sa iasa din condomini)

negoi dorina
11 noiembrie 2015
administratora de bloc

o administratora de bloc are voie sa vina in casa sa faca poze?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1665 secunde